Circ în toată regula pe raza Secției 1 de Poliție din Timișoara. O tânără de 31 de ani a avut nevoie de ajutorul jandarmilor după ce socrul ei a luat-o la bătaie. Bărbatul era în stare avansată de ebrietate.
În Timiş, un elev a fost prins cu telefonul mobil asupra sa la prima probă a Bacalaureatului, cea de competenţe lingvistice de comunicare la Limba şi Literatura Română. Acesta a fost eliminat de la examen.
Scandal monstru în ziua de Rusalii, la Timișoara. Un bărbat a fost luat pe sus de jandarmi după ce a făcut circ într-un local, iar apoi a vrut să incendieze clădirea. Totul, spun jandarmii, pentru că scandalagiul ar fi pierdut o sumă de bani la păcănele.
Două femei au fost la un pas de moarte, marți dimineață, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de trenul care circulă pe relația Gătaia-Buziaș. De vină, spun polițiștii, este cea care se afla la volan care nu s-a asigurat corespunzător.
Un grav accident de circulație a avut loc, vineri după-amiaza, pe șoseaua care leagă localitățile Variaș și Gelu, din județul Timiș. Un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac. În urma impactului, o persoană a murit.
PSD nu a reuşit să se impună în Consiliul Local Timişoara şi să-l debarce pe liberalul Dan Diaconu din funcţia de viceprimar. Chiar dacă a bătut palma cu PP-DD şi cu PNŢCD-FDGR pentru debarcarea lui Diaconu şi instalarea ţărănistului Bogdan Herzog în locul său. PSD a pierdut la un vot. Totul, după o şedinţă de mai bine de două ore în care primarul Nicolae Robu a vorbit despre cariera de corespondent la „Vocea Rusiei” a lui Herzog şi opiniile pro-Putin ale acestuia, multe urlete şi circ.
La plenul de schimbare a vicepreşedintelui CJ Timiş, desfăşurat vineri, consilierii PNL şi PDL au ieşit din sală, nedorind să participe la această şedinţă extraordinară. Chiar şi aşa, noul vicepreşedinte a CJT este Florian Zanfir (PP-DD).
Liviu Cocean, preşedinte al tinerilor liberali din Timiş, a adoptat o formă inedită de protest la şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Timiş, de vineri dimineaţă, în cadrul căreia se discută schimbarea vicepreşedintelui liberal CJT, Marian Vasile.
La Carani a venit pe lume un pui de barză, la cuibul doi... De joi, familia de berze de la cuibul 2 are un nou membru. Puiul este perfect sănătos și a eclozat în jurul orei 8.00, tocmai la Carani, localitate de lângă Timişoara. Aici, Wildlife Romania a instalat prima cameră video ce supraveghează evoluția unei familii de berze de la începutul lui aprilie.
Alertă, joi după-masă, pe strada Paris din Timisoara, în parcarea IPROTIM, după ce o fetiţă de un an şi jumătate s-a blocat într-o maşină. Pentru scoaterea micuţei a fost nevoie de intervenţia pompierilor.
Ştiri din Timiș
Deficitul de forță de muncă din vestul țării și dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Sri Lanka au fost principalele teme ale unei întâlniri de afaceri organizate sâmbătă, 24 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Reprezentanții camerelor de comerț din Timiș și Arad au discutat cu ambasadorul Sri Lankăi în România și cu un ministru adjunct despre oportunitățile de colaborare, recrutarea lucrătorilor străini și dezvoltarea unor parteneriate comerciale.
Mapamond
Taifunul Champi a provocat pagube importante în Taiwan, unde o persoană a murit, peste 500 au fost rănite, iar aproximativ 56.000 de gospodării au rămas fără electricitate. Peste 5.000 de oameni au fost evacuați din cauza vânturilor puternice și a inundațiilor. Furtuna se îndreaptă spre China și Japonia, unde au fost anulate zboruri, suspendate transporturi feroviare și evacuate zeci de mii de persoane.
Eveniment
Un bloc cu opt etaje din Drumul Taberei, București, a fost evacuat preventiv după apariția unei fisuri între etajele 5 și 8. Imobilul prezintă risc seismic, iar pe scara afectată locuiesc 65 de persoane. Autoritățile verifică stabilitatea clădirii și încearcă să stabilească dacă fisura a fost provocată de cutremurul de 4,8 grade produs luni, 19 octombrie, în Vrancea.
2
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, 24 octombrie, la intersecția Căii Chișodei cu Calea Șagului, în Timișoara. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o femeie în vârstă de 83 de ani, pasageră într-una dintre mașini, a fost rănită și transportată la spital.
România
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că românii vor putea dormi mai mult, însă serile vor deveni mai scurte, iar întunericul se va instala mai devreme.
Ştiri din Timiș
Concursuri de povești și fotografie pentru elevi, organizate la Timișoara de Ziua Diasporei Maghiare
Elevii din clasele a III-a până la a VIII-a sunt invitați să participe la două concursuri organizate de Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara, cu ocazia Zilei Diasporei Maghiare. Competițiile îi provoacă pe copii să descopere povești din cultura maghiară și să surprindă, prin fotografie, viața comunităților maghiare care trăiesc în minoritate.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la o autoutilitară de transport marfă, pe autostrada A1, la kilometrul 481, în parcarea unei benzinării. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară sunt începând de astăzi, 24 octombrie, în prima vacanță din acest an școlar. Pauza durează până duminică, 1 noiembrie, iar cursurile vor fi reluate luni, 2 noiembrie, când începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027.