Percheziţii la Spitalul Județean din Timișoara și în casa doctorului Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul acestei unități. Ofițerii DGA, însoțiți de jandarmi, au descins vineri dimineața la spital. „Motivele sunt că aş fi luat mită de la pacienţi, pentru mine lucrul ăsta a fost întotdeauna străin complet”, spune Ionac!
Tragedie într-o familie din Gătaia, după ce un copil de numai 13 ani a fost găsit spânzurat în curtea casei. Părinții erau plecați la serviciu, iar trupul băiatului a fost descoperit de fratele lui mai mare, în vârstă de 14 ani.
Accident teribil de circulație în Complexul Studențesc din Timișoara. O femeie de 89 de ani și-a pierdut viața după ce a traversat prin loc nepermis și a fost călcată de mașină.
Hoțul care căra într-un tomberon bunurile furate din mașini a lovit din nou, la Timișoara. El a fost prins de polițiști imediat după ce a spart, împreună cu un prieten, patru autoturisme, la scurt timp după ce a fost eliberat din arest. Totul s-a petrecut noaptea trecută.
Accident de circulație, miercuri dimineață, la Lugoj. Un camion s-a izbit de un stâlp și s-a oprit într-o casă, după ce șoferul se pare că a făcut infarct la volan.
A fost accident de circulație, în noaptea de luni spre marți, la Lugoj. Un șofer de 48 de ani s-a dat peste cap cu autoturismul, după ce s-a urcat băut la volan și nu a observat un sens giratoriu.
Dosar penal pentru furt pentru doi tineri de 21 și 16 ani din Variaș. Ei sunt cercetați de polițiști după ce au spart o casă din Variaș și au furat mai multe echipamente electronice.
Ascunzătoare bună pentru bunurile furate găsită de un hoț din mașini, la Timișoara. Imediat după ce a dat lovitura, el a aruncat prada într-un tomberon pe care îl căra prin oraș, pe drumul spre casă.
Dosar penal pentru numai cinci cartușe de țigări. Asta a primit un lugojean de 42 de ani, care este cercetat după ce a fost prins cu marfa de contrabandă asupra sa. Totul în urma unei acțiuni a jandarmilor, iar barbatul era deja cercetat intr-un dosar similar.
Pericol de explozie pe strada Tibrului din Timișoara, joi seară, după ce o țeavă de gaz a fost spartă în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism marca Volkswagen și un Seat.
Târgul Imobiliar
Soleil Homes va fi prezent în 14–15 martie 2026 la Târgul Imobiliar Timișoara, organizat la Iulius Congress Hall, unde va aduce în prim-plan noua etapă de dezvoltare a proiectului din Dumbrăvița, dar și ultimele case gata de mutare din faza actuală.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță noi dotări pentru laboratoarele și cabinetele școlare din oraș, achiziționate printr-un proiect finanțat prin PNRR. Mobilierul și echipamentele ajung în zeci de spații educaționale și fac parte dintr-o investiție mai amplă pentru modernizarea școlilor.
Ştiri din Timiș
Orice proiect de renovare sau amenajare a unei bucătării ajunge inevitabil în punctul în care funcționalitatea întâlnește estetica. Între electrocasnice, mobilier și organizarea spațiului, există un element central care influențează în mod direct experiența zilnică: chiuveta de bucatarie.
Ştiri din Timiș
Primarul comunei Moravița, Răzvan Brăzdău, a anunțat că este deschis analizei posibilității comasării comunei pe care o conduce cu una dintre localitățile vecine, în contextul inițiativei lansate de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, privind fuziunile voluntare de comune. Decizia finală va aparține însă locuitorilor, prin referendum local.
Eveniment
Polițiștii din Timiș reamintesc că purtarea centurii de siguranță, deși pare un gest simplu, poate salva vieți și reduce semnificativ riscul unor răni grave în cazul unui accident.
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara își redeschide porțile pentru public începând cu 15 martie, după o perioadă dedicată reorganizării și pregătirii spațiilor muzeale. Vizitatorii vor avea acces, de această dată, la mai multe obiective care până acum nu puteau fi incluse în circuitul turistic.
1
Ştiri din Timiș
Licitația pentru construirea noului stadion „Dan Păltinișanu” are din nou un constructor desemnat, după o contestație admisă în instanță și reluarea evaluării ofertelor. Contractul nu poate fi însă semnat încă, deoarece urmează o perioadă de 10 zile în care pot fi depuse noi contestații.
2
Ştiri din Timiș
Luna martie aduce o veste importantă pentru sistemul de asistență socială din județul Timiș și pentru copiii care au nevoie de servicii și terapii specializate. A fost semnat contractul de finanțare pentru înființarea unui centru de zi destinat copiilor cu tulburări de comportament în Timișoara, un proiect care își propune să ofere sprijin specializat atât copiilor, cât și familiilor acestora.