Aproape 600 de soldaţi au reprezentat, timp de şase luni, Timişoara în Afganistan. Militarii Batalionului 2 Manevră „Scorpionii Galbeni" s-au întors acasă şi joi au prezentat ordinul de încheiere a misiunii în faţa ministrului Apărării, Mircea Duşa.
Cinema în aer liber în zona Stadionului „Dan Păltinişanu" din Timişoara. Începând de sâmbăta viitoare, cinefilii se vor putea uita la filme pe ecranul amplasat în zonă, iar din toamnă autorităţile locale pregătesc o surpriză. Timişorenii vor putea urmări peliculele din maşini la stadion, după modelul cinematografelor americane în aer liber - „drive-in cinema"!
Final de misiune pentru polițiștii și gardienii de penitenciar din județul Hunedoara. După aproape 10 zile de căutări, ei au reușit să dea de urma unui deținut care a evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Bârcea Mare. Deținutul a fost prins în județul Timiș, în gara din comuna Margina.
O persoană și-a pierdut viața și alte cinci au fost rănite grav în urma unui accident care a avut loc, marți după-amiaza, la intrare în localitatea Orțișoara din județul Timiș. Persoana decedată a provocat accidentul, susțin polițiștii, după ce a intrat pe contrasens.
La o jumătate de an după ce Consiliul Local Timișoara a aprobat un prim studiu privind reorganizarea circulaţiei în zona centrală a oraşului, reprezentanții primăriei anunță lansarea licitației pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru amenajarea pasajului subteran din Piața Victoriei și reorganizarea traficului în sens unic de jur împrejurul centrului, cu toate lucrările pe care le presupune acest lucru. Vorbim despre o investiție estimată la câteva milioane de euro, pentru care nu există deocamdată finanțare.
Oboseala la volan a făcut victime, luni dimineață. O persoană și-a pierdut viața și alte șase au fost rănite grav după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit frontal la ieșire din Belinț. Polițiștii spun că, cel mai probabil, unul dintre conducătorii auto a adormit la volan.
Scandal violent, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe strada Petre Ispirescu din Timișoara. Un bărbat de etnie romă a ajuns la spital după ce o rudă l-a lovit cu ranga în cap după o ceartă.
Informații eronate în rândurile polițiștilor din județul Timiș, în cazul scandalului cu împușcături izbucnit vineri între romii din Lugoj. După ce au susținut sus și tare că arma folosită în timpul scandalului era neletală, cu glonț de cauciuc, iată că acum, după două zile, oamenii legii au reușit să afle că, totuși, pistolul era letal, cu glonț.
Dimineață interesantă pentru romii din Lugoj implicați în scandalul cu împușcături de vineri. Ei au fost treziți cu noaptea în cap de trupele speciale ale poliției, care le-au descins în locuințe. De percheziții nu au scăpat nici măcar mașinile luxoase ale țiganilor.
Scandal cu focuri de armă și săbii, vineri, în municipiul Lugoj din județul Timiș. Doi bărbați au ajuns la spital, unul împușcat în picioare și celălalt tăiat cu o sabie, după un scandal care a izbucnit între mai mulți romi din localitate. Totul din cauza unor neînțelegeri legate de organizarea unei nunți.
Ştiri din Timiș
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara, de după perioada post-revoluționară, prinde contur. Autoritățile au semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui nou tronson rutier care va contribui decisiv la descongestionarea traficului urban.
Ştiri din Timiș
Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Podul Lung” din Timișoara oferă servicii gratuite de terapie, educație și socializare pentru peste 100 de beneficiari, de la copii de trei ani până la tineri de 35 de ani. Centrul, inaugurat în 1992 cu sprijinul unor parteneri din Norvegia, continuă să fie un reper esențial în recuperarea și sprijinul familiilor care se confruntă cu provocările dizabilităților.
Utile
Vineri, 20 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Horoscop
Primăvara astronomică și astrologică își fac simțită prezența odată cu echinocțiul de primăvară, care are loc în 20 martie, marcând astfel intrarea Soarelui în semnul Berbec. Începutul noului an astrologic este un punct zero energetic din care pornește un nou ciclu de evoluție și transformare. Este perioada în care zilele devin mai lungi decât nopțile, iar energia universului pare să ne împingă spre începuturi și acțiune. Deși în majoritatea anilor echinocțiul cade pe 21 martie, variația se datorează modului în care Pământul orbitează în jurul Soarelui
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau la proiecții în oraș.
Eveniment
Un elev de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un incident petrecut joi, în jurul orei 12:00, într-o școală din Jimbolia.
4
Ştiri din Timiș
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.