Condamnare de 18 ani pentru o femeie de 35 de ani din Cenad, județul Timiș. Ea va merge la închisoare pentru că, în urmă cu aproape doi ani, și-a aruncat fetița proaspăt născută într-o fântână părăsită. Mama criminală a fost dată în vileag chiar de tatăl micuței.
Reabilitarea clădirilor istorice din urbea de pe Bega se face, de multe ori, complet anapoda. Reabilitarea se face de către proprietari pe banii lor, şi nu de puţine ori iese prost.
Scene greu de imaginat într-un local de pe strada Cloșca din Timișoara, noaptea trecută. Doi indivizi care stăteau cu un băiețel și o fetiță au fost săltați de polițiști după ce unul dintre ei se pare ca a început să o pipăie pe copilă fără nicio jenă.
Un grav accident de circulație a avut loc miercuri dimineață pe drumul care face legătura cu autostrada A 1, imediat după localitatea Giarmata. Două persoane au fost rănite după ce un autoturism Dacia Logan a intrat într-o cisternă plină cu motorină și benzină. Din cauza pericolului de explozie, circulația către și dinspre autostradă a fost închisă.
Sfârșit tragic pentru doi tineri din Hunedoara, miercuri dimineață. Cei doi și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un stâlp de pe marginea drumului. Accidentul s-a produs la numai câteva sute de metri de la ieșirea din Timișoara, pe Calea Lugojului.
Vremea rea încurcă socotelile... chiar și pe cele sfinte! Din cauza condițiilor meteorologice dificile și a stării proaste a drumurilor, moaștele Sfintei Filofteia, care urmau să fie aduse la Catedrala Mitropolitană cu ocazia hramului, nu mai ajung la Timișoara.
Mai sunt câteva zile până când grupul PP-DD din Senat se va destrăma. Majoritatea senatorilor PP-DD au demisionat şi vor trece de partea puterii. Aproape toţi, în afară de unul...
Timişorenii care vor să salveze un câine fără stăpân prin adopţie la distanţă ar trebui să plătească 11,57 lei pe zi, deci aproape 350 de lei pe lună, bani în care intră cazarea, hrana şi întreţinerea sanitar-veterinară, la care se adaugă şi alte costuri, de sterilizare, îngrijire post-operatorie şi microcipare, încă vreo 250 de lei, care se plătesc o dată. Aceleaşi sunt cheltuielile şi dacă vă pierdeţi câinele şi trebuie să-l recuperaţi din adăpostul Danyflor. Cel puţin asta propun reprezentanţii Primăriei Timişoara, pentru a putea să înceapă să eutanasieze animalele.
Marţi dimineaţa toate drumurile naţionale din vestul României erau deschise circulaţiei. Carosabilul este umed, iar pe câteva drumuri din judeţul Caraş Severin şi pe cel dintre Arad şi Nădlac sunt porţiuni cu zăpadă. De asemenea, pe autostrada A1 se circulă.
Fie că e vorba de călătorii de afaceri, sau de plăcere, numărul turiștilor care aleg să viziteze Timişoara, dar şi alte localităţi din judeţul Timiş este unul impresionant, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Totuşi, aceleaşi statistici arată că Timişoara mai are de lucru până va deveni o adevărată destinaţie turistică, timpul petrecut de turişti în municipiul de pe Bega fiind unul destul de scurt.
România
Calendarul admiterii la liceu pentru anul școlar 2027-2028 a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, ierarhia județeană a absolvenților de clasa a VIII-a va fi publicată pe 9 iulie 2027, iar repartizarea computerizată va avea loc pe 22 iulie 2027.
Eveniment
Viteză extremă pe drumul dintre Voiteg și Jebel. Un bărbat de 41 de ani a fost înregistrat de radar cu 207 km/h, pe un sector unde limita este de 70 km/h. Acesta a rămas fără permis pentru patru luni.
Ştiri din Timiș
SENS Timiș a lansat petiția „Revelion 2027: Fără artificii în Timișoara!”, prin care solicită Primăriei Municipiului Timișoara și Consiliului Local renunțarea la utilizarea articolelor pirotehnice care produc explozii și zgomot puternic în noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie. Campania de strângere a semnăturilor continuă până la finalul lunii octombrie.
3
Ştiri din Timiș
STPT caută din nou asigurator pentru flota de transport și vehiculele de mentenanță, punând la bătaie 3,5 milioane de lei fără TVA pentru polițe valabile un an. Contractul vizează aproape 400 de vehicule, de la autobuze, tramvaie și troleibuze până la autoturisme și utilaje.
Ştiri din Timiș
Mai mulți cititori Tion.ro ne-au semnalat existența unor rampe clandestine de gunoaie pe diverse drumuri județene din Timiș. Echipe ale Consiliului Județean Timiș intervin pentru igienizări, însă situațiile persistă, în timp ce instituția nu ia încă în calcul montarea unor camere de supraveghere.
4
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis și Ruben Lațcău se întâlnesc pentru a discuta despre cele două artere care leagă Timișoara de Moșnița și Giroc, Bulevardul Sudului și Drumul Boilor. Lațcău spune că este momentul ca administrațiile să treacă de la declarații la un plan concret pentru modernizarea celor două drumuri.
4
Mapamond
Actorul canadian de dublaj Eric Bauza, cunoscut pentru interpretarea unor personaje legendare din universul „Looney Tunes”, precum Bugs Bunny și Daffy Duck, a murit la vârsta de 46 de ani. Decesul său neașteptat a fost anunțat de familie pe Instagram, potrivit agenției de presă EFE.
România
Șoferii cu probleme de vedere, tulburări mintale sau antecedente de dependență de alcool vor fi evaluați după reguli medicale noi la obținerea și reînnoirea permisului de conducere. În anumite situații, permisul va putea fi păstrat sau reînnoit cu aviz medical de specialitate și monitorizare periodică. Noile prevederi intră în vigoare în 6 noiembrie 2026.