Zeci de cereri de eliberare au sosit, de la 1 februarie, pe adresa instanțelor timișene, odată cu introducerea noului Cod Penal. Numărul deținuților eliberați, până luni seară, era însă extrem de mic în comparație cu cel al solicitărilor de punere în libertate. Astfel, opt deținuți au fost eliberaţi în condițiile în care instanțele au înregistrat 80 de cereri în acest sens.
Agenţia de modelling care îşi trimite reprezentanţii pe stradă, în centrul Timişoarei, pentru a racola clienţi, a fost din nou amendată de poliţiştii locali. Conform reprezentanţilor Poliţiei Locale Timişoara, în timp ce scriau amenda, poliţiştii au fost înjuraţi de o persoană care s-a legitimat ca fiind jurnalist la postul TV Oltenia 3 Craiova.
Sentință rapidă a Judecătoriei Lugoj în cazul tânărului care, vara trecută, a lovit pe trotuar o femeie cu BMW-ul, iar apoi a plecat lăsând-o să moară în stradă. Alin Faur a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru vătămare corporală din culpă, fugă de la locul accidentului, dar și conducere fără permis.
O stradă otomană bombardată de armatele prințului Eugeniu de Savoya: asta au găsit arheologii sub asfaltul străzii care astăzi poartă numele învingătorului. Mai mult, din impresionanta amenajare stradală medievală au ieșit la iveală chiar și fragmente ale proiectilelor cu care artileria habsburgică a cucerit, în 1716, Cetatea Timișoarei.
Apă, ceai, tot ce trebuie primesc şoferii de camioane care aşteaptă să intre în Serbia din judeţul Timiş. Prin vămile Moraviţa şi Jimbolia nu se mai trece, de vineri, 31 ianuarie - vehiculele cu o masă mai mare de 3,5 tone nu au voie să intre în Serbia.
Doliu în Teatrul German din Timișoara: s-a stins din viață Antoniu Baranyai, membru în orchestra instituției, artist mult îndrăgit de colegi. Regretatul muzician a fost și tobarul trupei timișorene Kraft.
Inconștiență maximă pentru un bărbat de 38 de ani din Jamu Mare. El s-a urcat beat la volan și, chiar dacă nu avea permis, a plecat cu mașina la plimbare. Nu a apucat să meargă prea mult pentru că s-a lovit de un stâlp de pe marginea drumului.
Un grup de firme din Timişoara, specializat în utilaje de ridicat de mari dimensiuni şi construcţii metalice şi industriale, realizează, şi urmează să pună în funcţiune, cea mai mare şi eficientă macara din România, destinată șantierelor de construcții navale. Proiectul a fost câştigat în urma unei licitaţii internaţionale, urmând ca macaraua să fie folosită, din luna martie, pe şantierele navale româneşti.
Trei sârbi au ajuns la spital, duminică noapte, după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, în Recaș. Totul, spun polițiștii, după ce bărbatul care conducea a pierdut controlul mașinii din cauza oboselii.
La doar 150 de kilometri de Timişoara, în Serbia, pe autostrada de la Novi Sad spre Subotica, peste o mie de oameni au fost blocaţi din cauza viscolului şi a zăpezii adunate pe carosabil. Pentru salvarea sinistraţilor a intervenit armata cu elicopterele, iar operaţiunile au fost coordonate chiar de ministrul Apărării şi prim vice prim-ministrul Serbiei.
Ştiri din Timiș
SENS Timiș a lansat petiția „Revelion 2027: Fără artificii în Timișoara!”, prin care solicită Primăriei Municipiului Timișoara și Consiliului Local renunțarea la utilizarea articolelor pirotehnice care produc explozii și zgomot puternic în noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie. Campania de strângere a semnăturilor continuă până la finalul lunii octombrie.
Ştiri din Timiș
STPT caută din nou asigurator pentru flota de transport și vehiculele de mentenanță, punând la bătaie 3,5 milioane de lei fără TVA pentru polițe valabile un an. Contractul vizează aproape 400 de vehicule, de la autobuze, tramvaie și troleibuze până la autoturisme și utilaje.
Ştiri din Timiș
Mai mulți cititori Tion.ro ne-au semnalat existența unor rampe clandestine de gunoaie pe diverse drumuri județene din Timiș. Echipe ale Consiliului Județean Timiș intervin pentru igienizări, însă situațiile persistă, în timp ce instituția nu ia încă în calcul montarea unor camere de supraveghere.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis și Ruben Lațcău se întâlnesc pentru a discuta despre cele două artere care leagă Timișoara de Moșnița și Giroc, Bulevardul Sudului și Drumul Boilor. Lațcău spune că este momentul ca administrațiile să treacă de la declarații la un plan concret pentru modernizarea celor două drumuri.
2
Mapamond
Actorul canadian de dublaj Eric Bauza, cunoscut pentru interpretarea unor personaje legendare din universul „Looney Tunes”, precum Bugs Bunny și Daffy Duck, a murit la vârsta de 46 de ani. Decesul său neașteptat a fost anunțat de familie pe Instagram, potrivit agenției de presă EFE.
România
Șoferii cu probleme de vedere, tulburări mintale sau antecedente de dependență de alcool vor fi evaluați după reguli medicale noi la obținerea și reînnoirea permisului de conducere. În anumite situații, permisul va putea fi păstrat sau reînnoit cu aviz medical de specialitate și monitorizare periodică. Noile prevederi intră în vigoare în 6 noiembrie 2026.
Capitală Culturală
Vineri, 30 octombrie, timișorenii sunt invitați la „Ziua Sculpturii”, un eveniment care aduce noi opere de artă în spațiul public. Punctul central va fi dezvelirea sculpturii „Refugiu”, semnată de Virgil Scripcariu, câștigătorul Premiului „Peter Jecza” pentru Sculptura Anului 2026, în valoare de 8.000 de euro. Programul cuprinde și o expoziție cu lucrările a 12 artiști, precum și un performance multimedia la Casa Jecza.
Ştiri din Timiș
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara se întoarce cu două distincții importante de la Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret „Osmeh Niša”, desfășurat în Serbia. Spectacolul „Mica Sirenă” a fost premiat pentru cea mai bună regie, iar actrița Patricia Gavril a obținut un premiu pentru interpretarea rolului principal.