Ipoteză șoc în cazul exploziei de sâmbătă dintr-un bloc de pe strada Nicolae Titulescu din Timișoara. Se pare că bărbatul în apartamentul căruia s-a produs deflagrația a vrut să se sinucidă. El dăduse drumul la gaz intenționat în apartament și și-a amenințat vecinii că va arunca blocul în aer.
Mai multe asociaţii de protecţie a animalelor pregătesc un miting de amploare, sâmbătă, în Bucureşti, pentru a cere să fie stopată uciderea câinilor fără stăpân din adăposturi. Proteste împotriva eutanasierii sunt anunţate şi la Timişoara, deşi ONG-urile locale nu au anunţat încă nicio astfel de manifestaţie. Iniţiatorii acţiunii cer să fie cercetaţi penal toţi cei care au început să omoare câini, inclusiv autorităţile locale şi reprezentanţii societăţii Danyflor din Timişoara.
Atmosferă incendiară la concertul BZN, în Timișoara: epoca disco, reinstaurată cu lumini colorate, globuri, steluțe și sclipici, i-a încins pe cei dornici să retrăiască, sau să descopere, atmosfera sentimentală a hiturilor unei epoci exuberante, reînviate de Jan și Any, cu band-ul lor.
Meteorologii au emis, miercuri dimineaţa, o atenţionare cod galben de ceaţă valabilă pentru vestul şi centrul judeţului Timiş. În zona Timişoarei vizibilitatea este redusă până la 50 de metri, ceea ce a cauzat deja probleme în operarea aeronavelor pe aeroport.
Brigitte Năstase, soția cunoscutului om de sport, le-a cerut magistraților de la Judecătoria Timișoara să o reabiliteze și să o scape astfel de cazierul pătat. Fostul model a depus, la începutul anului, o cerere de reabilitare și va afla rezultatul miercuri, în cinci martie.
Mai mulţi şoferi de autovehicule grele care staţionau pe marginea străzilor din Timişoara, deşi acest lucru este interzis, au fost amendaţi de poliţiştii locali. Amenzile în aceste cazuri pot ajunge şi la 2.500 de lei.
Consiliul Local Timişoara a adoptat recent o hotărâre prin care se stabileşte în ce condiţii se vor putea desfăşura activităţi comerciale în parcurile şi locurile de joacă din oraş. Asta, după ce aleşii au aprobat, anul trecut, o altă hotărâre prin care s-a dat liber pentru amplasarea de automate de băuturi răcoritoare şi cafea în parcuri, pentru montarea de trambuline, activităţi de bungee-jumping, face-painting şi multe altele. S-a stabilit şi câţi bani va încasa primăria. Amplasamentele pentru aceste activităţi urmează să fie scoase la licitaţie.
Polițiștii din Timiș caută o minoră de 13 ani care a fugit, în 1 martie, de acasă și de atunci nimeni nu mai știe nimic de ea. Fata a plecat după ce s-a certat cu mama ei care nu a vrut să o lase la discotecă.
Cei care se plimbă cu căruţa prin traficul din Timişoara au fost luaţi la ochi de poliţiştii locali. Aceştia susţin că, odată cu încălzirea vremii, s-a înmulţit şi numărul de căruţe de pe străzile din municipiu, dar şi numărul de amenzi.
Firmele care vor dori să poarte marca Made in Banat au fost reunite în cadrul unei reţele transfrontaliere româno-sârbe. La Kikinda a fost făcut primul pas pentru ca această marcă să devină realitate, iar dacă totul merge perfect, în curând vom avea produse cu marca Banat imprimată pe ambalaj.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole, filme sau expoziții.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș avertizează că abandonarea, depozitarea ilegală și incendierea deșeurilor nu vor mai fi tolerate. Amenzile ajung până la 70.000 de lei, iar în cazuri grave se poate deschide dosar penal. Controalele vor fi intensificate în perioada următoare.
1
Cinema
Cinefilii din Timișoara sunt așteptați la Cinema Studio între 19 și 22 martie pentru ediția cu numărul 30 a Festivalului Filmului Francez. Cu o tradiție de trei decenii, festivalul s-a impus ca un reper esențial pentru iubitorii cinematografiei franceze.
Ştiri din Timiș
Într-o zi însorită și plină de energie, peste 450 de participanți, inclusiv numeroși copii, s-au adunat pentru a sărbători Holi – Festivalul Indian al Culorilor, la un eveniment organizat de Ambasada Indiei în România și Republica Moldova, în colaborare cu liderul comunității locale, Șef de Lucrări Dr. Nilima Rajpal Kundnani.
Eveniment
O explozie urmată de incendiu a provocat, astăzi, arsuri la față și mâini unui adolescent din Becicherecu Mic. Incidentul a avut loc la parterul unei locuințe cu trei niveluri, iar pompierii au intervenit să stingă incendiul.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sezonul cald readuce în prim-plan bucuria meselor în aer liber, iar grătarul devine piesa centrală în jurul căreia se adună familia și prietenii.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara organizează pe 6 aprilie o nouă licitație pentru închirierea a 11 spații comerciale din mai multe cartiere. Contractele vor fi pe cinci ani, iar prețurile de pornire variază între 5,3 și 16,35 euro/mp.