Incendiul a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15:27, la o locuință în localitatea Șuștra.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Buziaș și Punctului de Lucru Topolovățu Mare cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijin au intervenit pompierii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Recaș.
video: Tion
Misiunea este în dinamică.
La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că incendiul se manifesta la o anexă, pe o suprafață de aproximativ 25 mp, cu propagare la acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
Salvatorii au extras din locuință 4 butelii.
UPDATE. Un scurtcircuit electric, cauza probabilă a producerii incendiului
În urma verificărilor, pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric.
Din fericire, în urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime.
Citiți principiile noastre de moderare aici!