Marți, în jurul orei 14:30, un bărbat s-a prezentat la Postul de Poliție din Biled pentru a anunța dispariția tatălui său, în vârstă de 64 de ani. Potrivit declarațiilor, acesta ar fi plecat de la domiciliu cu o seară înainte, în jurul orei 19, și nu a mai revenit.
Polițiștii au demarat imediat procedurile specifice în astfel de cazuri. Din păcate, deznodământul a venit mult mai repede decât s-ar fi așteptat cineva.
La nici o oră după ce i-a anunțat dispariția, în jurul orei 15:07, fiul bărbatului a revenit la postul de poliție spunând că l-a găsit pe tatăl său mort, în extravilanul localității.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul”, spun cei de la IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!