tion.ro Web analytics

Un tânăr de 25 de ani, dispărut de mai bine de o săptămână, a fost găsit miercuri după-amiază spânzurat de o creangă, pe strada George Ardelean din Timișoara. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele tragediei.
Polițiștii DIICOT Timișoara au efectuat miercuri două percheziții în municipiul Arad, într-un dosar privind trafic de droguri de risc și mare risc și operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive, care a vizat doi bărbați suspectați că ar fi comercializat de canabis, 2MMC și 4BMC.
Polițiștii Secției 2 Timișoara au descins la o locuință din Arad, într-un dosar de înșelăciuni cu anunțuri online, unde au identificat doi tineri bănuiți că ar fi păcălit mai multe persoane să plătească în avans pentru bunuri care nu au mai fost livrate.

Ştiri din Timiș

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, evaluată cu 4 stele într-un sistem internațional de rating universitar
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a primit un rating de 4 stele în cadrul sistemului internațional de evaluare QS Stars, fiind încadrată la nivelul „Foarte bine”, potrivit documentului oficial emis în urma procesului de analiză.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 23 februarie
Luni, 23 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

Un nou episod „În Context” cu Anca Pavel Bucșa. În prim-plan: tendințele pieței imobiliare
Joi, 26 februarie, de la ora 18, puteți descoperi în cadrul unui nou episod „În context”, găzduit de Anca Pavel Bucșa, director de produs Timiș Online și Ziarul Agenda & PubliTim, principalele tendințe care vor modela sectorul imobiliar în 2026.

Cariere de Poveste

Monica Veress, specialistă în arta japoneză a aranjamentelor florale: „Ikebana are multe efecte benefice”
Monica Veress, artistă Ikebana (aka „Seiho-sensei”) este specialistă în arta japoneză a aranjamentului floral. Cu o abordare sensibilă și rafinată, ea transformă florile, ramurile și spațiile în expresii armonioase ale echilibrului, esteticului și filosofiei japoneze. Prin creațiile sale, Monica explorează legătura profundă dintre natură și emoție.

Horoscop

Horoscop săptămâna 23 februarie - 1 martie
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 februarie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la un târg de mărțișor sau la spectacole.

Eveniment

Mașină în flăcări pe A1 în zona Traian Vuia
Pompierii intevin duminică la un incendiu izbucnit la o mașină pe A1, la km 427. 3

Ştiri din Timiș

Primăria mai dă 40.000 de euro pentru un studiu. Vrea să afle cât de mulțumiți sunt timișorenii de serviciile publice
Primăria Timișoara a atribuit direct Universității de Vest un nou contract, de peste 40.000 de euro cu TVA, pentru realizarea „Barometrului privind percepția cetățenilor asupra calității vieții 2025”. Studiul, cu minimum 2.300 de respondenți, va analiza în detaliu serviciile municipale, cu accent pe sănătate. 21

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici