Mai mulți elevi de la Colegiul Național C.D. Loga sunt în spital, după ce au început să aibă dureri de stomac, vărsături și diaree. Se suspectează că sursa ar fi dozatoarele de apă din incinta școlii, însă informația nu este confirmată până acum. Și 12 profesori sunt afectați. Doi elevi ar fi internați la urgențe, la spitalul de copii din Timișoara. UPDATE 7. Ore online joi și vineri pentru elevii de la Loga
După mai bine de doi ani, Tribunalul Timiș a preluat dosarul tentativei de omor care a șocat Banatul
O faptă petrecută în 24 ianuarie 2022 ajunge acum să fie soluționată Tribunalul Timiș. Este vorba despre un caz care a șocat opinia publică.
Ştiri din Timiș
Timișorenii au la dispoziție noi puncte de hidratare și răcorire în oraș, în contextul vremii caniculare. Primăria și partenerii săi extind astfel măsurile de sprijin pentru cei afectați de temperaturile ridicate.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a intervenit din nou la baza sportivă de pe strada Amforei, unde au fost înlăturate construcții și echipamente amplasate ilegal. Vestiarele improvizate au fost ridicate de firma care le instalase.
1
Utile
Sâmbătă, 8 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la ateliere sau petreceri.
Ştiri din Timiș
În multe locuințe, televizorul nu mai este doar un ecran pe perete, ci centrul discret al camerei de zi. El adună familia, susține serile de film și, tot mai des, devine fereastra spre streaming, sport și conținut online.
Eveniment
Vijelia de vineri după-amiază a provocat mai multe intervenții în Timiș. Pompierii au avut 12 misiuni, după ce copaci și crengi au căzut, inclusiv peste patru mașini, iar o gospodărie din Chișoda a fost inundată.
Ştiri din Timiș
Un elev din Timișoara a obținut o performanță de excepție la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), desfășurată în perioada 2–8 august, la Astana, în Republica Kazahstan.
1
Cinema
Recomandarea din această săptămână este „Monsters of God”, un documentar împărțit în cinci episoade care explorează lumea traficului ilegal cu reptile și oamenii care au contribuit la transformarea unei pasiuni de nișă într-o afacere clandestină cu ramificații internaționale.