Polițiștii din Timișoara au reținut un tânăr de 29 de ani, care conducea un vehicul fără permis și prezenta indicii de consum de droguri. Tânărul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar cercetările continuă pentru stabilirea stării de fapt și aplicarea măsurilor legale.
Polițiștii din Deta au descoperit depozitarea ilegală a 403 litri de pesticide și 95 de kilograme de erbicide expirate, substanțe devenite deșeuri periculoase. Cercetările continuă pentru a stabili circumstanțele depozitării ilegale și pentru a-i trage la răspundere pe cei implicați, fiind întocmit un dosar penal conform legislației privind protecția mediului.
Un bărbat de 41 de ani, suspectat de furt calificat, a fost reținut de polițiștii din Timișoara după ce a furat bijuterii, bani și alte obiecte de valoare, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 10.000 de euro. După ce a fost identificat și a fugit de autorități, bărbatul a fost prins în București și transportat la Timișoara pentru audieri, fiind ulterior reținut și urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. UPDATE. Bărbatul, arestat preventiv pentru 30 de zile
Polițiștii din Timișoara au identificat un tânăr de 27 de ani ca fiind principalul suspect în cazul unui furt urmat de violență, comis la o societate comercială pe 1 martie. În urma verificărilor, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar marți, 11 martie, magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Trei adolescenți din Lugoj, cu prea mult timp liber și prea puțină imaginație, au fost prinși de polițiști după ce au vandalizat mai multe autoturisme parcate pe Splaiul Tinereții din oraș. Trei proprietari n-au gustat gluma și au depus plângere la poliție, în timp ce alți șase au ales să suporte în tăcere „arta modernă” a tinerilor.
România
Curtea de Apel București a admis, marți, contestația DIICOT și a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul omului de afaceri Ionel Rusen. Hotărârea instanței este definitivă.
România
Președintele Nicușor Dan le cere partidelor parlamentare să depășească blocajul politic și susține că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție pentru România. Declarația a fost făcută marți, cu o zi înaintea votului din Parlament asupra programului de guvernare și a listei Cabinetului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan, relatează Agerpres.
1
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, marți după-amiază, pe strada Cometei din Moșnița Nouă, unde o anexă gospodărească și cinci autoturisme au fost cuprinse de flăcări. O femeie a suferit un atac de panică și a fost evaluată medical la fața locului.
Ştiri din Timiș
Banca pentru Alimente Timișoara marchează șase ani de activitate chiar pe 29 septembrie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Pierderilor și Risipei Alimentare. În acest timp, peste 4.200 de tone de alimente au fost recuperate și redirecționate către persoane aflate în nevoie, în timp ce rețeaua organizației a ajuns la peste 100 de parteneri sociali din patru județe.
1
Târgul Imobiliar
Săptămâna aceasta, la Târgul Imobiliar desfășurat în weekendul 3-4 octombrie la Iulius Congress Hall, ansamblul rezidențial ADK Private Village vine cu o perspectivă pragmatică pentru cumpărătorii care analizează piața imobiliară din Timișoara: spațiul și intimitatea unei case private la un buget similar cu cel al unui apartament cu 3 camere.
Târgul Imobiliar
LANDMARK Imobiliare prezintă Maiere Estate IV, un proiect rezidențial construit în jurul unei idei simple: locuința de astăzi trebuie să fie confortabilă, eficientă și pregătită pentru ceea ce urmează. Maiere Estate IV continuă experiența acumulată prin proiectele rezidențiale dezvoltate anterior, păstrând aceeași preocupare pentru calitatea locuirii, dar ducând mai departe conceptul Green & Smart prin folosirea materialelor sustenabile și prin crearea unor locuințe concepute să utilizeze resurse regenerabile și să contribuie la reducerea amprentei de carbon a fiecărui locatar.
Ştiri din Timiș
Colterm a cumpărat și în acest an certificatele pentru emisiile de gaze cu efect de seră, pentru care a plătit circa 19 milioane de euro. Primăria anunță și investiții de 70 de milioane de euro în rețea, dar și foraje geotermale.
2
Ştiri din Timiș
Un băiat de 14 ani din comuna Satchinez trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Raul suferă de sindromul Klippel-Trenaunay, o afecțiune asociată unei malformații venoase severe la mâna stângă, care îi provoacă dureri și îi afectează viața de zi cu zi. Familia are nevoie de sprijin pentru a putea acoperi costurile tratamentului programat la o clinică din capitala Austriei.