Polițiștii au desfășurat joi o acțiune pe DN 6, între Caraș-Severin și vama Cenad, vizând viteza excesivă și indisciplina în trafic. Au fost aplicate sute de amenzi în valoare de peste 20.000 de lei, și reținute permise de conducere. Doi șoferi au fost surprinși circulând cu peste 60 km/h peste limita legală și au rămas fără permis.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus, miercuri, 2 aprilie 2025, reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr în vârstă de 18 ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. Ulterior, magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Un polițist local a fost agresat luni de către un bărbat care traversa pe culoarea roșie a semaforului. A încercat să îl legitimeze pe bărbat, motiv pentru care a devenit agitat și recalcitrant și l-a agresat fizic pe agent. Polițistul a fost transportat la spital și internat pentru a primi îngrijiri medicale.
Miercuri dimineață, în localitatea Utvin din județul Timiș, un bărbat de 37 de ani a fost găsit fără viață pe acoperișul unei case aflate în construcție. Anchetatorii încearcă acum să afle cum s-a produs tragedia. Corpul va fi transportat la IML pentru autopsie, iar autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Un moment de neatenție a fost suficient pentru ca seara de marți să se încheie la spital pentru doi tineri din Lugoj. O șoferiță de 19 ani a virat la stânga fără să se asigure și a dat peste o motocicletă condusă regulamentar de un tânăr de 18 ani. În urma impactului violent, motociclistul și pasagerul său au fost răniți.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara a aprobat reducerea a peste 220 de posturi din primărie și instituțiile subordonate, în urma OUG 7/2026. Deși au criticat măsurile și au cerut mai multă transparență, majoritatea consilierilor au votat reorganizările pentru a evita pierderea unor fonduri importante.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea din nou să cumpere cea mai mare parte a fostei Maternități Odobescu, după ce Fundația Caritatea și-a reluat intenția de vânzare. Față de anul trecut, însă, prețul cerut pentru clădire și teren a crescut de la 375.000 la 525.000 de euro.
Ştiri din Timiș
Primarul Dumbrăviței, Horia Bugarin, propune interzicerea sălilor de jocuri de noroc în comună. Proiectul de hotărâre a fost lansat în dezbatere publică, iar locuitorii își pot trimite opiniile până pe 7 mai, înainte ca documentul să ajungă pe masa consilierilor locali.
Ştiri din Timiș
Zona Pieței Iosefin din Timișoara se află din nou în centrul atenției, după ce un cititor Tion a semnalat o serie de probleme care, potrivit acestuia, ar fi devenit „insuportabile” pentru locuitori și trecători, în ciuda faptului că în imediata apropiere funcționează un sediu al Poliției Locale.
2
Capitală Culturală
„A noua” de Mahler deschide ediția semicentenară a Festivalului „Timișoara Muzicală”, la Filarmonică
Simfonia a IX-a de Gustav Mahler va deschide pe 1 mai programul ediției a 50-a a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, la Filarmonica Banatul.
Lugoj
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, anunță eforturi susținute pentru redeschiderea ștrandului în această vară, însă avertizează că situația găsită în teren este una extrem de gravă.
Cinema
Trilogia „Before", care urmărește o poveste de dragoste pe parcursul a 18 ani, va putea fi vizionată, în acest weekend, în cadrul unei proiecții speciale la Cinema Victoria din Timișoara, devenită deja tradiție, după alte două proiecții-eveniment din anii anteriori.
Ştiri din Timiș
Modernizarea clădirii principale a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, cunoscută drept „Clinicile Noi”, se apropie de finalizare, termenul estimat pentru încheierea lucrărilor fiind luna august anul acesta. Investiția este finanțată din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și are o valoare totală de peste peste 4,5 milioane de euro.
1