În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. În urma evenimentului au rezultat trei victime, dintre care una încarcerată, un bărbat de 69 de ani care conducea una din mașinile implicate în accident.
Polițiștii spun că bărbatul de 69 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 42 de ani. În urma impactului a rezultat decesul unei femei în vârstă de 67 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 69 de ani și 3 victime: șoferul în vârstă de 69 de ani, șoferița în vârstă de 42 de ani și un bărbat în vârstă de 46 de ani, pasager în autoturismul condus de femeie.
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara și Secției Deta cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au fost alocate două ambulanțe SAJ, dintre care, una cu medic.
O femeie a fost declarată decedată de medicul de pe ambulanța SAJ.
Celelalte două victime au fost transportate la spital în stare conștientă.
Traficul în zonă a fost blocat și a fost reluat de la ora 8.45.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Trimite articolul
XPe langa tineretul beat si drogat avem parte si de pensionari care uita ca trebuie sa respecte niste reguli elementare pentru conducerea unei masini. Cretinul datorita varstei va primi o condamnare cu suspendare. Daca are bani de un avocat bun va veni in instanta cu o motivatie puerila precum ca a evitat o pisica neagra care tocmai traversa in fuga drumul fara se se asigure : ))
-
Ar fi cazul sa iti masori cuvintele si sa nu mai faci oamenii cretini. Se putea intampla oricui, nu ti-as dori sa treci prin asa ceva. Putin probabil, dar ar putea fi vorba si de o defectiune tehnica la masina care a intrat pe contrasens sau carosabilul fiind ud, sa derapeze pe noroiul lasat de un tractor iesit din camp pe sosea. In zona respectiva de multe ori se intampla ca, carosabilul sa fie umplit de noroiul lasat de utilajele iesite din camp. In cazul ala cu ce drept ai fi facut soferul cretin?
Te crezi mai as la volan decat restul? -
Daca ar durea prostia ai urla intr-una
Oare de ce ar fi altfel bătrânii fata de tineri,romanul bătrân sa apucat să-l învețe pe romanul tânăr cum sa conducă sau cum să fenteze și mai ales cum să facă smecherii,astea pe termen lung sunt falimentare!
-
Nu Porniți la drum fără rugăciune, dragi creștini. Dumnezeu sa mângâie familia decedatei si sa ii refacă pe cei accidentați ..
🙁-
La ora 7 nu e trafic în zona respectivă, bătrânul îsi ducea la spital soția bolnavă culcată pe bancheta din spate. Nu putem ști ce s-a întâmplat de a intrat pe contrasens . La ora 7 e destul de greu de condus nu e nici întuneric nici lumină. Doamne ajută că ceilalți au scăpat .
-
Eu nu vad ce e de râs la acest articol si nici cum de nu s-a putut invata carte, conduită si alte aspecte mult mai profunde.
Dumnezeu sa o ierte pe femeia decedata!