Din anul şcolar 2010-2011, elevii de liceu vor putea studia disciplina opţională Administrarea calculatoarelor şi a reţelelor. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a aprobat, prin Ordinul de ministru nr. 4.720/24 august 2010, programa şcolară pentru disciplina opţională Administrarea calculatoarelor şi a reţelelor.
Biblioteca comunală din Dudeştii Noi a găzduit recent festivitatea de lansare a două cărţi. Prima dintre ele, “Anotimpul poeziei”, este o antologie de poezie a elevilor de la Şcoala cu clasele I-VIII din comuna noastră, iar a doua, “Vară de crini” - este un voul de poezii a profesorului Geo Galetaru, cadru didactic la şcoala din localitate.
O nouă investiţie majoră în comuna Dudeştii Noi. Un grup de firme, din care face parte şi un cunoscut producător elveţian de obiecte şi accesorii sanitare, a finalizat lucrările la planul de urbanism zonal pe terenul achiziţionat în comuna Dudeştii Noi pe partea stângă între drumul naţional şi calea ferată.
În baza reglementărilor din codul fiscal, Primăria va trece la executarea silită a datornicilor care s-au înmulţit în anul 2010 faţă de anii trecuţi.
Primăria Dudeştii Noi doreşte să mulţumească tuturor celor care au contribuit la succesul acţiunii de strângere de ajutoare pentru sinistraţii din urma inundaţiilor catastrofale din Moldova de anul acesta.
În al 5-lea an de când este membru în Comitetul Regiunilor, primarul din Dudeştii Noi a fost ales preşedintele Comisiei de Educaţie la Bruxelles.
Pe data de 26 octombrie Ortodoxia răsăriteană îl cinsteşte pe, Izvorâtorul de Mir. În această zi de sărbătoare locuitorii comunei Dudeştii Noi, precum şi invitaţii lor vor petrece la Rugă.
Evenimentul „Sărbătoarea Recoltei” a ajuns în acest an la cea de-a doua ediţie. Manifestările care vor marca acest eveniment sunt programate pe data de 26 octombrie.
Dudeştii noi a fost atestat documentar pentru prima data încă din anul 1333, ceea ce confirmă faptul că aceste meleaguri au fost locuite încă din evul mediu.
Prima denumire a aşezării a fost Bessenovo, care are origini pecenege, acest popor nomad poposind în acea perioadă în partea de vest a Banatului.
Zi mare pentru trei cupluri din Dudestii Noi. Au hotărât să-şi unească destinele astăzi Lupaşcu Marcel cu Zarin Cristina Daniela, Lupancu Silviu Alin cu Lupu Laura şi Roşu Dorin cu Oanea Ramona Elena. Tuturor, Tion le urează Casă de piatră şi copii frumoşi!
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș avertizează că abandonarea, depozitarea ilegală și incendierea deșeurilor nu vor mai fi tolerate. Amenzile ajung până la 70.000 de lei, iar în cazuri grave se poate deschide dosar penal. Controalele vor fi intensificate în perioada următoare.
Cinema
Cinefilii din Timișoara sunt așteptați la Cinema Studio între 19 și 22 martie pentru ediția cu numărul 30 a Festivalului Filmului Francez. Cu o tradiție de trei decenii, festivalul s-a impus ca un reper esențial pentru iubitorii cinematografiei franceze.
Ştiri din Timiș
Într-o zi însorită și plină de energie, peste 450 de participanți, inclusiv numeroși copii, s-au adunat pentru a sărbători Holi – Festivalul Indian al Culorilor, la un eveniment organizat de Ambasada Indiei în România și Republica Moldova, în colaborare cu liderul comunității locale, Șef de Lucrări Dr. Nilima Rajpal Kundnani.
Eveniment
O explozie urmată de incendiu a provocat, astăzi, arsuri la față și mâini unui adolescent din Becicherecu Mic. Incidentul a avut loc la parterul unei locuințe cu trei niveluri, iar pompierii au intervenit să stingă incendiul.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sezonul cald readuce în prim-plan bucuria meselor în aer liber, iar grătarul devine piesa centrală în jurul căreia se adună familia și prietenii.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara organizează pe 6 aprilie o nouă licitație pentru închirierea a 11 spații comerciale din mai multe cartiere. Contractele vor fi pe cinci ani, iar prețurile de pornire variază între 5,3 și 16,35 euro/mp.
Eveniment
Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat primele măsuri după accidentul în care o femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni de un autobuz E2. Șoferul a fost retras de pe traseu, iar o anchetă internă este în desfășurare.
2
Ştiri din Timiș
Lucrările de regenerare urbană din zona Pieței Traian încep în aceste zile, după emiterea ordinului de începere și stabilirea calendarului intervențiilor. Șantierul va fi deschis pe mai multe fronturi, cu lucrări etapizate și restricții de circulație.
3