Avem dependențe? Da, prima este reprezentată de aerul pe care-l respirăm, gazele din el fiind vitale funcționalițății noastre. Fără el, în câteva minute (aprox. 4-6), viața noastră de stinge. Așadar, există dependențe bune si unele mai puțin bune? Nu știu de le putem numi astfel, însă putem să distingem clar de care dintre cele ce le numim ”dependențe” ne putem lipsi cu adevărat și care sunt cele prin care practic suntem legați și coordonați în această experiență, ori aventură, numită viață!
”- Printr-o dietă bogată în proteine și săracă în carbohidrați putem să scădem pofta de mâncare? - Da este adevărat! Consumând la o masă mai multe proteine, eliminând sau reducând drastic carbohidrații, starea de sațietate este evident satisfăcută și vom avea și rezultate apreciabile în procesul de ”scăpat de kilogramele în plus”. Aceste diete pe bază de proteine însă, mare atenție, în timp ne pot fi total nefavorabile. - De ce putem afirma asta? - Simplu…
Ce sunt antioxidanţii?
 Antioxidanţii sunt universal recunoscuţi drept salvatori ai celulelor, la toate vârstele. Sunt substanţe chimice care neutralizează alte substanţe periculoase pătrunse în organism – radicalii liberi de oxigen (RL) – ce atacă permanent şi vatămă celulele organismului, dereglându-le funcţionarea şi favorizând apariţia bolilor.
A folosi laxative, înseamnă a neglija o situație în urma căreia sănătatea are de suferit, în timp. Nu putem să neglijăm acest aspect atât de important, de el legându-se alte multe procese fiziologice, fiind un semnal de disfuncționalitate și nu numai atât. Ceva nu este bine în modul în care ne hrănim, în felul în care ne hidratăm, ceva nu funcționează în parametrii normali, la asta ar fi bine să ne gândim înainte să devenim sclavii unor pastile laxative!
Curcubeul strălucitor, vibrant de culori, pe care îl găsim în fructe, zarzavaturi, semințe, uleiurile presate la rece, fasolea boabe, somonul, legume semnalează prezența antioxidanților în alimente, ceea ce face aceste alimente să reprezinte o parte esențială dintr-un program de sănătate, viață lungă fără boală, claritate psihică și echilibru, în general.
A mânca bine înseamnă a mânca delicat, lent, respectând hrana și corpul. Felul lent și calm de a servi o masă este similar cu degustarea ei. Iar, a controla felul în care mâncăm, înseamnă a ne controla și greutatea.
Nu mâncați dacă nu sunteți complet treaz, niciodată digestia nu va funcționa atunci când încă sunteți adormit. De la trezire, dimineață, până la micul dejun, ar fi bine să treacă cel puțin o oră, dacă nu chiar două. Părerile despre sport, la prima oră a dimineții, sunt împărțite, însă, de faceți parte din grupa celor ce practică sportul la trezire, amintiți-vă și de hrană, evident să fie după sport.

România

Nicușor Dan, după consultările cu liderii partidelor: „Am revenit la blocajul politic”
Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri seară, la finalul consultărilor cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai grupului minorităților naționale, că nu va desemna deocamdată un nou premier și le cere partidelor să continue negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare.

România

Siegfried Mureșan sau Sorin Grindeanu? Nicușor Dan discută acum cu liderii partidelor despre noul premier
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit vineri după-masă, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai grupului minorităților naționale, pentru noi consultări privind desemnarea unui prim-ministru. Discuțiile au loc în condițiile în care cele două tabere politice au rămas pe poziții opuse în privința viitorului șef al Guvernului.

Sănătate

Când durerea nu mai poate fi ignorată. Unde puteți merge când aveți o urgență dentară
Cabinetul de Urgențe Stomatologice din cadrul Spitalului Municipal Timișoara oferă asistență pacienților cu probleme dentare acute care necesită intervenție rapidă. Cele mai frecvente urgențe stomatologice sunt durerile dentare acute, abcesele și complicațiile apărute în urma infecțiilor sau a erupției molarilor de minte, cazuri care necesită adesea intervenție rapidă pentru controlul durerii și al riscului de complicații.

Cinema

Filmul săptămânii: „Supergirl”, noua eroină care schimbă regulile universului DC
Recomandarea de film din această săptămână este „Supergirl”, noua producție inspirată din benzile desenate DC, care o aduce în prim-plan pe Kara Zor-El într-o aventură spațială marcată de dorința de răzbunare. Filmul marchează a doua producție din noul univers cinematografic DC, care a revenit anul trecut cu „Superman”, faimosul erou fiind interpretat de David Corenswet.

Ştiri din Timiș

UVT, singura universitate din vestul țării prezentă în clasamentul QS World University Rankings
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) se regăsește în cea mai recentă ediție a QS World University Rankings, clasament publicat luna aceasta, fiind inclusă în intervalul 1201-1400 la nivel global. Este singura universitate din Regiunea Vest prezentă în acest clasament internațional și una dintre cele opt instituții de învățământ superior din România care au reușit să fie incluse în ediția din acest an.

Ştiri din Timiș

De ce merită să ai în dulap mai multe tricouri de damă albe?
ADVERTORIAL. Să găsești piesa vestimentară perfectă pentru momentele în care nu știi cu ce să te îmbraci poate deveni o adevărată provocare zilnică. Te uiți adesea la dressingul plin și simți că îți lipsesc acele elemente simple ce aduc echilibru vizual. O opțiune salvatoare, minimalistă și practică este reprezentată de articolele simple de culoare albă, care rezolvă instant dilemele stilistice. Aceste piese oferă o pânză curată pentru orice combinație și îți permit să experimentezi diverse stiluri fără efort.

Ştiri din Timiș

Magia apusurilor elene: Adevăratele motive pentru care Grecia este regina incontestabilă a vacanțelor de vară
ADVERTORIAL. Când vine vorba de vacanța de vară perfectă, puține destinații reușesc să rezoneze atât de profund cu așteptările turiștilor din România precum tărâmul elen. Cu peisajele sale de o frumusețe ireală, istoria milenară și o ospitalitate legendară, această destinație continuă să domine fără drept de apel topul preferințelor pentru concediile estivale.

Economic

România ar putea ajunge în „junk”. Noi provocări pe plan economic și social
România se pregătește pentru evaluarea agențiilor de rating Fitch și Moody's, care va avea loc în iulie. Miza este menținerea calificativului de țară recomandat investițiilor și evitarea retrogradării la categoria „junk”, ceea ce ar duce la costuri mai mari de împrumut și la scăderea interesului investitorilor.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici