Două persoane, soț și soție, au ajuns la spital, miercuri după-amiaza, în urma unui accident rutier care s-a petrecut între localitățile Voiteg și Deta din județul Timiș. Din primele informații ale polițiștilor se pare că șoferul a adormit la volan, a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
O autoutilitară „deghizată” într-o ambulanță și burdușită cu alcool de contrabandă a fost depistată sâmbătă în localitatea Deta din județul Timiș. Polițiștii au confiscat peste 300 de litri de alcool provenit din Serbia, iar șoferul este acum cercetat penal pentru contrabandă și evaziune fiscală.
Polițiștii de frontieră din Timiș au confiscat, în noaptea de luni spre marți, la Deta, aproape 5.500 de pachete de țigări și circa 450 de litri de alcool de contrabandă din Serbia. Întreaga marfă se afla într-o mașină condusă de un bărbat de 49 de ani, care acum riscă dosar penal.
Poliţiştii din Deta au reuşit, joi, o nouă captură de ţigări de contrabandă, după ce au oprit două autoturisme la Roviniţa Mare şi Moraviţa. Traficanţii riscă acum amenzi de până la 100.000 de lei.
La doar câteva zile după ce șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, Ion Mirescu, a declarat război contrabandei cu țigări, polițiștii din Deta au făcut o captură record de țigări de contrabandă. Peste 20.000 de pachete de țigări au fost confiscate din trei autoturisme, la marginea localității timișene Percosova. Cei trei șoferi au reușit să fugă, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a-i găsi pe contrabandiști, urmând să fie trași la răspundere și vameșii de la Moravița, pentru neglijență în serviciu.
O dată pe lună, negreşit duminica, la Deta e târg. Zice-se de animale, dar e, cum spun localnicii, „cu de toate, bani să fie”: de la păuni la piane electronice, catâri şi scutere, nimic nu lipseşte din negustorie.
Organizația PSD din localitatea Deta a depus o plângere penală la Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș după ce mașina unui candidat USL la funcția de consilier local în localitate era să fie incendiată de persoane necunoscute, în noaptea de marți spre miercuri. În urmă cu aproape o lună, chiar la debutul campaniei electorale, o altă mașină a unui candidat USL pentru funcția de consilier local la Deta era să fie distrusă în același mod, susțin social-democrații.
Aproximativ 2000 de pachete de țigări de contrabandă și 12 litri de alcool netimbrat au descoperit polițiștii din Timiș în două autoturisme oprite pentru control în zona Deta-Moravița. Ambii șoferi sunt cercetați acum pentru contrabandă.
În portbajajul maşinii unei timişorence poliţiştii au descoperit peste 40 de kg de vegeta sârbească şi un bidon cu alcool. Conducătoarea autoturismului nu a putut să le justifice cu acte de provenienţa şi s-a ales cu amendă contravenţională.
Doi bătrâni din Timiş s-au lăsat impresionaţi de nişte indivizi „bine îmbrăcaţi” care le-au bătut în poartă, i-au primit în casă şi le-au dat bani în schimbul unui colet pe care cei doi musafiri l-au prezentat ca fiind de la fiul celor doi vârstnici. Totul a fost doar o escrocherie, realizată cu multă uşurinţă în faţa unor bătrâni neajutoraţi.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe proiecții și expoziții.
Utile
Joi, 17 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Capitală Culturală
Timp de nouă zile, în luna octombrie, Hala C4C din Iosefin și spațiul forum lab (din fosta fabrică Azur) devin puncte de întâlnire pentru creație, experiment și comunitate. Festivalul „Întâlniri în pantă”, organizat de Asociația C4Company la Timișoara, propune „o incursiune în arta independentă și în relația dintre creație, spațiu și comunitate, pornind de la o întrebare tot mai prezentă în lumea culturală: unde mai poate exista arta independentă atunci când spațiile pentru repetiții, producție și spectacole devin tot mai greu de găsit și de susținut? ”
Capitală Culturală
Farmecul balurilor vieneze ajunge pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, luni, 14 decembrie, de la ora 20:00, ca parte a Turneului Național „Regal Vienez”, iar locurile din sala Operei sunt, de pe acum, aproape epuizate. Spectacolul reunește pe aceeași scenă muzicieni ai renumitei Orchestra di Teatro D’Opera Italiana și ai Operei Vox, într-un concept artistic captivant, menit să aducă spiritul tradițional al Vienei mai aproape de publicul meloman.
Eveniment
Un bărbat de 61 de ani a fost găsit mort, împușcat în cap, în locuința sa de pe strada Ioan Plavoșin din Timișoara. Acesta era deținător legal de armă, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Eveniment
Trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Timișoara, după ce ar fi fost implicate în vânzarea de canabis în Jimbolia. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau comercializate cu sume cuprinse între 250 și 300 de lei, iar în urma perchezițiilor au fost găsite mai multe pliculețe cu substanță vegetală, un cântar de precizie și un grinder.
2
România
Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care introduce în Codul Penal infracțiunea de căsătorie și conviețuire forțată, cu pedepse de până la 10 ani în anumite situații. Inițiativa prevede și noi infracțiuni privind exploatarea prin maternitate de substituție și adopții frauduloase.
3