Distracţie mare, la Grădina Zoologică din Timişoara, duminică la amiază. Sute de prichindei şi părinţii lor au venit să vadă animalele, cu ocazia Zilei Internaţionale a Grădinilor Zoologice.
După ce au dat 30.000 de euro pe două minibuze electrice, iar vehiculele stau garate de un an, pentru că nu pot fi înmatriculate, reprezentanţii Primăriei Timişoara s-au gândit să le pună în circulaţie... măcar la Zoo şi în Parcul Copiilor. Consilierii locali şi-au dat joi acordul ca cele două maşinuţe să fie date în administrarea RATT.
În urma furtunilor din ultimele zile care s-au abătut peste capitala statului Georgia, Tbilisi, grădina zoologică din oraș a fost devastată, iar mai multe animale, printre care lei, tigri și hipopotami, au evadat. Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața în urma dezastrului, iar locuitorii au fost avertizați să rămână în case până când toate animalele vor fi capturate.
O plimbare la grădina zoologică poate fi o excursie interesantă pentru oricine, indiferent de vârstă. Dar, atunci când ajungi într-unul dintre cele mai mari parcuri zoologice din lume, care adăpostește zeci de mii de specii neobișnuite, atunci excursia devine o adevărată aventură. Noi vă prezentăm cele mai fascinante grădini zoologice din lume.
În prag de sărbători, o cititoare ne-a sesizat cu privire la condiţiile în care este obligată să trăiască o broască ţestoasă de la Grădina Zoologică din Timişoara. Micuţa vietate este rănită şi stă într-un acvariu de mici dimensiuni, fără filtru, adesea într-o apă mizerabilă. Reprezentanţii primăriei spun că broasca - o ţestoasă chinezească cu carapace moale – a fost salvată, fiind considerată o delicatesă în zona Asiei, şi că... acestea sunt condiţiile care i se pot oferi în momentul de faţă.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.