Conform datelor oficiale, la loturile de autostradă aflate în vestul României mai este încă destul de lucru. Cele mai avansate lucrări sunt la lotul 2 al autostrăzii Timişoara - Lugoj.
Numirea lui Ioan Rus la conducerea Ministerului Transporturilor i-a făcut pe mulţi dintre bănăţeni să se gândească la o reducere a turaţiei în ceea ce priveşte construcţia autostrăzilor în zona de vest a României şi insistarea asupra tronsoanelor de drumuri din Ardeal, de acolo de unde ministrul provine, fiind clujean. O asociaţie de specialitate din domeniul transporturilor îl trage preventiv de mânecă pe noul ministru şi îi aduce aminte că tronsoanele de autostradă de la Timişoara spre Deva rămân, totuşi, prioritare.
Marţi dimineaţa toate drumurile naţionale din vestul României erau deschise circulaţiei. Carosabilul este umed, iar pe câteva drumuri din judeţul Caraş Severin şi pe cel dintre Arad şi Nădlac sunt porţiuni cu zăpadă. De asemenea, pe autostrada A1 se circulă.
Softiştii care activează în firmele de specialitate din vestul şi centrul României stau foarte bine în ceea ce priveşte salariile primite. Cel mai mare salariu care poate fi câştigat de un software architect din vestul ţării poate ajunge la 2.600 de euro brut/lună.
Dacă zăpada sau frigul nu au reuşit să creeze probleme deosebite pe şoselele din vestu României, circulaţia va fi îngreunată de lucrările drumarilor. Mai multe drumuri vor avea în luna februarie restricţii de circulaţie, iar în două locuri circulaţia va rămâne întreruptă.
Sănătate
Sezonul polenului de ambrozie se apropie de perioada cu cea mai mare concentrație de alergeni, iar medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara atrag atenția că expunerea poate provoca sau agrava afecțiuni respiratorii, în special în rândul persoanelor sensibilizate.
Ştiri din Timiș
Rezultatele repartizării computerizate la liceu au fost publicate astăzi, 22 iulie. În județul Timiș, 4.391 de absolvenți de gimnaziu au completat fișele cu opțiuni pentru admiterea la liceu, iar doi candidați nu au fost repartizați în această etapă. Elevii admiși trebuie să își depună dosarele de înscriere în perioada 23-28 iulie.
Eveniment
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dimineață, în localitatea Sânmihaiu Român, unde un garaj a fost cuprins de flăcări, iar focul s-a extins rapid la acoperișul unei locuințe. Pompierii din Timișoara au intervenit.
Turism
O simplă oprire pentru o fotografie îți poate strica vacanța în una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice din Italia. Autoritățile din localitatea Portofino, regiunea Liguria, îi avertizează pe vizitatori că staționarea în anumite zone poate fi sancționată cu amenzi de până la 275 de euro.
Ştiri din Timiș
Festivalul LA PAS / Slowing Down revine la Timișoara în perioada 9-11 octombrie, cu o nouă ediție dedicată hranei sustenabile, patrimoniului gastronomic și relației dintre alimentație, comunitate și schimbările climatice. Evenimentul, organizat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, va avea loc în grădina Institutului Francez din Timișoara, iar accesul publicului va fi gratuit.
Horoscop
Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul verii, energia cosmică se schimbă. În data de 22 iulie, Soarele părăsește zodia Racului pentru a intra în propriul său domiciliu, zodia Leu. Acest tranzit deschide un nou capitol energetic, marcat de vitalitate, iubire, creativitate și o poftă intensă de viață.
Femei în funcții-cheie
Liliana Oneț este una dintre cele mai experimentate femei din administrația publică timișeană. Aceasta a ocupat de două ori funcția de subprefect al județului Timiș și a condus Instituția Prefectului, inclusiv într-una dintre cele mai dificile perioade: pandemia de Covid-19. Astăzi, spune că experiența i-a confirmat un lucru: femeile sunt adesea nevoite să demonstreze mai mult decât bărbații pentru a câștiga aceeași încredere, însă competența și rezultatele sunt cele care rămân, dincolo de orice prejudecată.
1
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.