Bicicliștii au fost interziși încă de anul trecut în centrul Timișoarei, riscând amenzi între 630 și 810 de lei dacă pedalează pe Corso și pe pietonala Mărășești sau pe strada Alba Iulia, interdicția urmând să fie aplicată și pe străzile pietonale reabilitate cu fonduri europene. Între timp, reprezentanții primăriei au gândit un traseu pentru timișorenii care folosesc bicicleta ca mijloc de transport și le permit accesul pe zece străzi din Cetate. Este interzis însă pedalatul în Unirii, Libertății, Sf. Gheorghe și Piața Țarcului.