Proiectul creșei construite de Compania Națională de Investiții (CNI) în zona Bucovina, pe strada Învățătorului, nr. 2, înaintează. CNI a găsit în toamna anului trecut firmă care să facă proiectarea și execuția lucrărilor, iar acum primarul Dominic Fritz a fost semnată autorizația de construire, ceea ce înseamnă că se apropie momentul de începere a lucrărilor.
De mai bine de o lună se lucrează la o parcare nouă în zona Bucovina, unde primăria are, din vara anului trecut, un teren de 1,5 ha pe care vrea să-l amenajeze cumva. Locuitorii din zonă cer un parc, reprezentanții municipalității vorbesc despre o creșă și alte amenajări. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că mai întâi va fi amenajat un parc, iar creșa depinde de Ministerul Dezvoltării. Parcarea mai durează, pentru că trebuie mutată magistrala Colterm.
Locuitorii din zona Bucovina așteaptă ca primăria să le amenajeze în sfârșit terenul de aproape un hectar și jumătate câștigat anul trecut în instanță. Ar vrea acolo parc și o bază sportivă. Reprezentanții primăriei cam au alte planuri: o creșă sau o grădiniță și, la un moment dat, un parc. Dar sunt lucruri de viitor, explica nu demult viceprimarul Ruben Lațcău. Între timp, se lucrează la o parcare.
Locuitorii de pe mai multe străzi din zona Bucovina şi de pe Calea Torontalului din Timişoara vor rămâne miercuri fără apă caldă la robinete, de dimineaţă până după-amiază, din cauza unei avarii survenite la reţeaua termică primară, anunţă reprezentanţii Colterm.
Ştiri din Timiș
Șantierul de pe bulevardul Liviu Rebreanu se reia cu lucrări la trotuare, care ar urma să înceapă de săptămâna viitoare. Vor fi impuse restricții pentru pietoni până la finalul lunii mai. Urmează și finalizarea intervențiilor la carosabil, la vară.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat majorarea alocației de hrană pentru persoanele din centrele sociale aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș, în urma scumpirilor înregistrate la alimentele de bază. Măsura va intra în vigoare începând cu data de 1 mai 2026.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 25 martie, patru proiecte de hotărâre prin care solicită preluarea mai multor tabere școlare de la stat, cu scopul de a le reabilita și redeschide pentru copii și tineri. Este vorba despre taberele de la Chevereșu Mare, Poieni Strâmbu, Poieni Sat și Bogda, aflate în prezent în proprietatea statului și administrate prin Direcția Județeană de Sport.
Ştiri din Timiș
Cosmin Katona, președintele Asociației Magia Viitorului din Timișoara, lansează un apel către comunitate. Astfel, până în 6 aprilie, timișorenii pot aduce un strop de bucurie copiilor din mediul rural, dar și celor din spitale și centre pentru copii cu dizabilități.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 25 martie, în plen, proiectul de hotărâre privind alocarea și virarea fondurilor necesare cofinanțării pentru construirea noului stadion din Timișoara. La începutul săptămânii, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, anunța că procedura de atribuire a contractului s-a finalizat fără contestații.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță o nouă campanie de dezinsecție, programată între 2 și 30 aprilie, pe timpul nopții. Intervențiile vizează combaterea țânțarilor, căpușelor și larvelor, iar autoritățile le recomandă locuitorilor să evite zonele unde se pulverizează substanțele.