Duminică, 1 iunie, de Ziua Copilului, are loc evenimentul "Cupa juniorilor Carp Team Timişoara"- concurs de pescuit pentru copii. Evenimentul se va desfăşura pe balta din localitatea Chişoda, judeţul Timiş.
Ziua de 1 Iunie a fost mai frumoasă pentru copii Fundaţiei Rudolf Walther. Aceasta ca urmare a eforturilor depuse de masteranzii anului I din cadrul Facultăţii de Economie și Administrarea Afacerilor. Câteva zeci de copii de la grădiniţa şi clasele primare ale fundaţiei au primit numeroase cadouri, dar şi atenţia oaspeţilor.
Oamenii legii au desfășurat o serie de activități în cursul zilelor de vineri și sâmbătă, cu ocazia Zilei Copilului. Polițiștii au mers la mai multe școli din Timișoara și județ, unde au făcut demonstrații de dresaj cu câinii polițiști și demonstrații de autoapărare. Cei mici s-au arătat foarte încântați de meseria de om al legii, iar mulți dintre ei au spus că doresc și ei să fie polițiști.
Iulius Mall Timișoara a pregătit numeroase surprize distractive pentru prichindei, care să îi înveselească de ziua lor. Cei mici sunt invitaţi să petreacă alături de prieteni, participând la concursuri cu premii mult visate şi la spectacole antrenante.
RATT se pregăteşte să pună în circulaţie un tramvai special pentru copii cu ocazia zilei de 1 iunie. Este vorba despre vagonul turistic, care va sta, încă de vineri, la dispoziţia micilor călători şi a însoţitorilor lor, aceştia putând să se plimbe gratuit prin oraş, iar sâmbătă tramvaiul va fi garat în Piaţa Libertăţii. Tot vineri, la depoul de pe Take Ionescu vor fi ateliere de pictură, jocuri şi teatru pentru copii.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.