Dincolo de economie, bănăţenii au reînodat în ultimii ani legături diverse cu Austria. Învăţământul, cultura, turismul sunt doar câteva dintre „locurile” în care se petrec tot mai frecvente întâlniri între locuitorii celor două ţări. Ziua Naţională a Austriei, marcată sâmbătă la Timişoara, a fost în egală măsură prilej de sărbătoare, cât şi de reîntâlnire între reprezentanţii şi partenerii celor două ţări.
Eveniment
Un bărbat din Timișoara este căutat de Poliție după ce și-a amenințat vecinul și i-a distrus capote mașinii cu un topor.
România
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Un afiș care trebuia să îl înfățișeze, alături de Nicolae Ciucă, pe Nicolae Robu a stârnit controverse. Acesta din urmă a fost botezat „Gheorghe”. Greșeala, se pare, le aparține celor care s-au ocupat de promovarea partidului la nivel național.
3
Capitală Culturală
Carlos Ferreira este unul dintre cei mai apreciați clarinetiști ai momentului. Tânărul este prim clarinetist al Orchestrei Naționale a Franței și va putea fi văzut vineri, 19 aprilie, de melomanii timișoreni.
Ştiri din Timiș
După ce Cristian Moș, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș și membru important în USR, a spus că este dezamăgit de direcția în care a luat-o partidul, și după ce reprezentanții USR l-au acuzat la rândul lor că „se pregătește să candideze la președinția Consiliului Județean, ca iepure al PSD”, el anunță că, de fapt, va candida pentru funcția de primar al Timișoarei.
6
Ştiri din Timiș
Șantierul Gara de Nord a început acum doi ani, mai târziu decât ar fi trebuit. În prezent, lucrările sunt la 65%, puțin întârziate de probleme de natură tehnică apărute pe parcurs, dar se lucrează pe mai multe fronturi. Acestea ar trebui, în principiu, să fie gata până la finalul acestui an.
4
Ştiri din Timiș
La sfârșitul acestei săptămâni, proprietarii mașinilor de epocă își dau din nou întâlnire la o nouă ediție a Retroparadei Primăverii. Evenimentul va avea loc în Piața Unirii din Timișoara.
3
Capitală Culturală
Un buzdugan din sec. XVII, provenind dintr-un atelier oriental, o piesă rară de artizanat și istorie militară, poate fi admirat la Bastionul Maria Theresia.