Program bogat la Zilele culturii sârbe. Evenimentul, care va avea loc în perioada 2-30 noiembrie, este organizat de Uniunea Sârbilor din România împreună cu Consulatul General al Republicii Serbia la Timişoara. Sprijinul financiar este oferit de Ministerul Culturii, Departamentul pentru Relaţii Interetnice și Ministerul Culturii și Informației al Republicii Serbia.
Cel mai mare eveniment cultural al comunității sârbe din România, Zilele Culturii Sârbe, se va desfășura luna viitoare la Timișoara. În cadrul sărbătorii se vor derula nu mai puțin de 20 de acțiuni culturale, adresate tuturor celor care trăiesc într-un spațiu multietnic și multicultural.
Uniunea Sârbilor din România împreună cu Consulatul General al Republicii Serbia la Timişoara organizează, în perioada 1-30 noiembrie, o acţiune culturală pentru promovarea valorilor tradiţionale şi a folclorului autentic al sârbilor din Banat, sub denumirea „Zilele culturii sârbe la Timişoara”. Proiectul este finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional și ajuns la cea de-a opta ediţie.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 10

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5

Ştiri din Timiș

Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.