Firmele din domeniul tehnic încearcă noi modalităţi de a atrage posibilii candidaţi pentru unul dintre posturile pe care încearcă să şi le acopere în structura de personal. Iar puncte forte în strategie sunt bomboanele, turta dulce, cafeaua şi diferitele cadouri. Acestea au fost aplicate de firmele prezente cu standuri la cea mai nouă ediţie a Zilelor Carierei, evenimentul periodic pus la punct de Universitatea Politehnica Timişoara pentru a-şi ajuta studenţii și absolvenţii să-şi găsească o slujbă.
Universitatea Politehnica vine din nou în sprijinul studenţilor şi masteranzilor, dar şi al celor care şi-au luat deja diploma, care sunt în căutarea unui loc de muncă. La finalul lunii octombrie va avea loc o nouă ediţie a Zilelor Carierei.
Tinerii absolvenţi, dar şi studenţii, sunt aşteptaţi să participe miercuri şi joi la o nouă ediţie a unuia dintre cele mai apreciate târguri de joburi, Zilele Carierei, organizat de Universitatea Politehnica Timişoara. Acţiunea are loc la etajul I al Restaurantului Universitar Politehnica (Cantina UPT). Pe lângă discuţiile din standuri vizitatorii pot asista la prezentări de firme, simulări de interviuri, traininguri tehnice, dar şi concursuri.
Universitatea Politehnica Timişoara organizează cea de-a treia ediţie a evenimentului „Zilele Carierei", in perioada 23 - 24 octombrie. Evenimentul se adresează studenţilor şi absolvenţilor universităţii, dar şi companiilor şi instituţilor de profil interesate să ofere locuri de muncă şi practică.
Ediţia a doua a Zilelor Carierei a prezentat miercuri dimineaţă primele oferte de muncă și de practică pentru studenţii sau absolvenţii Universităţii Politehnica Timişoara. Un număr de 50 de firme din cele mai diverse domenii tehnice, construcţii sau inginerie sunt prezente cu standuri, timp de două zile, la Restaurantul Politehnicii din Complexul Studenţesc.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții în oraș.
Eveniment
Polițiștii au reținut un bărbat pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, după un scandal petrecut în trafic.
Ştiri din Timiș
Un nou spațiu dedicat copiilor victime ale abuzului fizic, sexual și emoțional a fost inaugurat la Timișoara de Asociația „Inima îți vorbește”. Casa InimiLor, un refugiu terapeutic creat din dorința de a oferi alinare și sprijin celor mai vulnerabili copii, va găzdui zeci de beneficiari care încearcă să-și reconstruiască viața după traume greu de imaginat.
1
Ştiri din Timiș
Dotări desprinse parcă din filmele SF pentru echipajele Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș. Salvatorii au primit autospeciale de ultimă generație dotate cu roboți pentru resuscitare, conexiuni la satelit pentru transmisiuni live din timpul intervențiilor și dispozitive pentru dezinfectare cu ozon. Mașinile pot fi întâlnite deja în trafic.
Utile
Noi restricții de circulație vor fi instituite în Timișoara începând de săptămâna viitoare, pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare și intervenții de întreținere rutieră. Traficul va fi afectat pe Calea Torontalului și în zona de sud a orașului, unde sunt programate închideri și devieri până în luna septembrie.
1
Utile
Sâmbătă, 6 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.