Ninsoarea din ultimele ore nu a afectat, deocamdată, traficul aerian de pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Traficul se desfăşoară în parametrii normali, în condiţii de iarnă, putând să apară întârzieri de până la 15 minute din cauza operaţiunilor de degivrare a aeronavelor.
Ninsoarea din ultimele zile le dă multe bătăi de cap atât şoferilor, cât şi pietonilor. Timişorenii se declară nemulţumiţi de felul în care se face deszăpezirea în oraşul de pe Bega şi spun că străzile sunt jalnice.
Frigul şi zăpada au închis, luni, 16 unităţi de învăţământ din Timiş, afectând aproximativ 10 la sută din populaţia şcolară a judeţului. Un număr de 9.600 de elevi vor rămâne acasă până miercuri, când autorităţile şcolare speră să redeschidă unităţile de învăţământ.
Acţiune impresionantă la Domul Catolic din Piaţa Unirii din Timişoara. Pe ninsoare şi pe o vreme geroasă, mai multe persoane au luat parte la ridicarea unui clopot de două tone adus din Germania.
După ce au somat peste 100 de persoane, firme şi instituţii să cureţe zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din faţa casei sau a locului unde îşi desfăşoară activitatea, poliţiştii locali din Timişoara au început să împartă şi amenzi prin oraş.
Eveniment
Poliția Locală intensifică controalele pe pistele de biciclete, pentru ca timișorenii care aleg bicicleta să poată circula în siguranță, fără mașini parcate pe trasee. Au dat amenzi de peste 20.000 de lei.
Târgul Imobiliar
Târgul Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în 14–15 martie la Iulius Congress Hall, reunind mari dezvoltatori din vestul țării. Intrarea este liberă, iar vizitatorii pot descoperi oferte imobiliare și beneficia de consultanță gratuită. Sâmbătă, atmosfera evenimentului va fi completată de un moment artistic susținut de harpista Rebeca Bere, profesoară la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Pentru părinții care își doresc pentru copiii lor mai mult decât educația tradițională, școala internațională Acton Academy Timișoara își deschide porțile către o experiență de învățare diferită, orientată spre autonomie, curiozitate și dezvoltare personală.
Utile
Miercuri, 11 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit miercuri la o fabrică din Arad, populația fiind avertizată prin mai multe mesaje Ro-Alert. UPDATE. Incendiul a fost stins
Ştiri din Timiș
Orașul Gătaia, din sudul județului Timiș, are o populație de sub 6.000 de suflete, în continuă scădere în ultimii ani, tinerii preferând să le plece spre Timișoara, în alte orașe mari sau în străinătate. În ciuda acestei evoluții demografice, primăria încearcă să facă orașul cât mai atractiv.
Târgul Imobiliar
O nouă ediție a celui mai important eveniment imobiliar din vestul țării, Târgul Imobiliar Timișoara TIT, organizat de Tion.ro și Imobiliare.ro, are loc la finalul acestei săptămâni. Vizitatorii pot descoperi ofertele dezvoltatorilor, consulta opțiunile de finanțare ale băncilor, iar cei mai norocoși pot chiar câștiga premii.
Azi în Timișoara
Miercuri, 11 martie, puteți merge la teatru, la film sau la stand-up comedy. La UVT are loc evenimentul Career Days.