După ce oficialii Primăriei Timişoara s-au plâns că mii de persoane n-au venit să ridice zahărul şi făina acordate celor nevoiaşi din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene, iată că acum timişorenii sunt nevoiţi să stea cu orele la coadă pentru a ridica alimentele. Produsele vor expira în curând.
Peste 10.000 de timişoreni ar mai avea de ridicat zahăr şi făină din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene, potrivit listelor întocmite de autorităţi, pe care se regăsesc persoanele defavorizate care ar trebui să beneficieze de aceste produse.
Primăria Timişoara anunţă că începând de săptămâna viitoare se va relua distribuirea zahărului şi a făinii din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene, pentru persoanele defavorizate care n-au apucat să primească produsele. Distribuirea a fost sistată pentru că se terminaseră alimentele.
În primele zile ale lunii septembrie este
aşteptată demararea programului de distribuire a
unor cantităţi de făină şi
zahăr provenite de la Uniunea Europeană.
Sprijinul european ar urma să fie acordat persoanelor
care obţin venitul minim pe economie, şomerii
care primesc indemnizaţie de şomaj, dar şi
pensionarii care au remuneraţii sub 400 de lei pe
lună.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării.
1
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%.
Capitală Culturală
Zeci de mii de oameni au participat la cea de-a treia zi a Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026, marcată de concertul în premieră al Marijei Šerifović și de spectacolul acrobatic Meraviglia. Programul se încheie astăzi cu ultimele evenimente culturale și oficiale dedicate sărbătorii orașului.
1
Eveniment
Un incident care putea avea urmări tragice s-a petrecut sâmbătă, la Văliug. Un copac de mari dimensiuni s-a prăbușit peste șezlongurile unui ponton, în timp ce în zonă se aflau aproximativ 300 de persoane. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, oamenii care ocupau șezlongurile plecând cu doar câteva momente înainte.
4
Eveniment
În doar câteva ore, polițiștii de frontieră din Timiș au deschis trei dosare penale în urma unor controale desfășurate pe drumurile din județ și la graniță. Un motociclist fără permis, o remorcă neînmatriculată și un autoturism căutat de autoritățile din Italia au fost descoperirile făcute de oamenii legii în cursul zilei de 2 august.
Eveniment
Șoferii care circulă prin județul Timiș trebuie să fie atenți la viteza cu care conduc. Până în 9 august, polițiștii rutieri desfășoară controale ample în cadrul campaniei europene ROADPOL SPEED, cu radare amplasate pe principalele artere din județ.