La Timişoara se pregăteşte un mega-eveniment caritabil: o licitaţie pentru a salva viaţa unui tânăr bolnav de leucemie. Mulţi am auzit poate povestea lui Daniel Răduţă, pe mulţi ne-a impresionat, iar câţiva oameni cu suflet s-au gândit să mai încerce să facă ceva pentru a-l ajuta. Jurnalistul timişorean Mile Cărpenişan îşi scoate la licitaţie casca de război, Adrian Hădean costumul de bucătar, iar Florin Chilian pune la bătaie melodia „Zece”.
Teodor Tulpan, pentru apropiaţi Fane, este primul alpinist român care a cucerit cel mai înalt vârf montan din lume, vârful Everest, în anul 2003. Marţi seara, el are întâlnire cu timişorenii, la librăria Cărtureşti.
Puya cucereşte din nou topurile româneşti, de această dată cu melodia „VIP”, al treilea extras de pe albumul „Românisme Partea II”. Piesa e compusă de timişoreanul George Hora şi e un featuring cu sora acestuia, Kamelia.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5