Youth Theatre din Zagreb joacă la Timișoara spectacolul „De cealaltă parte", de Nataša Rajković şi Bobo Jelčić, o piesă ale cărei mesaj este „că trebuie să învăţăm să-i distingem pe unii de ceilalţi, pentru a deveni mai buni, şi să încetăm să închidem uşa celor nefericiţi, doar pentru că ne e mai uşor să credem că ei sunt singurii vinovaţi".
Eveniment
Un bărbat de 61 de ani și animalul său de companie au fost salvați de pompieri după ce o oală uitată pe foc a provocat un incendiu într-un apartament de pe strada Sirius din Timișoara.
Eveniment
Un incendiu izbucnit luni, la un apartament din Timișoara, a fost stins rapid de pompieri, iar din fericire nu s-au înregistrat victime. Flăcările au pornit în bucătărie, de la o oală uitată pe foc.
Eveniment
O autoutilitară încărcată cu articole vestimentare și produse cosmetice suspectate a fi contrafăcute a fost descoperită de polițiștii din Recaș, după ce au oprit în trafic trei bărbați, în localitatea Izvin, în seara de 4 decembrie.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj, alături de mai multe instituții de control, au desfășurat vineri dimineață o amplă razie în municipiu, în urma căreia au fost date zeci de amenzi în valoare totală de aproape 50.000 de lei și au fost verificate sute de persoane, vehicule și firme.
Ştiri din Timiș
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara va prezenta joi, 11 decembrie, de la ora 12:00, la Sala Lira (str. Miron Costin nr. 2), rezultatele a patru cercetări dedicate modului în care locuitorii orașului se raportează la evenimentele culturale din spațiul public.
Sănătate
Pacienții diagnosticați cu boală Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică au acces la tratamente inovatoare prin studiile clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un nod complex de transport în zona Solventul, unde se întâlnesc trei proiecte majore – pasajul, podul și modernizarea străzii Gării. Pentru a conecta noile linii de tramvai, municipalitatea a lansat o licitație de 6,5 milioane lei pentru aparate speciale de cale.
1