Timişoara va găzdui, în 2 şi 3 aprilie, prima ediţie din anul 2014 a suitei de evenimente Business Days, cea mai amplă platformă din România dedicată susţinerii mediului antreprenorial. Business Days revine la Timişoara pentru a treia oară şi aduce, pe lângă formatul deja consacrat al evenimentelor din serie, speakeri internaţionali specializaţi în domenii de ultimă oră din lumea afacerilor, precum şi multe alte noutăţi. Timişoara Business Days va fi găzduit de Centrul de Evenimente Hotel Club Senator şi Expovest.
Un atelier de dans în aer liber, condus de coregrafa Cári-Baczó Tünde, și unul de pictat măști, sunt workshop-urile puse la cale, cu farmec și fantezie, de Teatrul Maghiar din Timișoara în cadrul festivalului Plai.
A treia ediție a singurei conferințe regionale de comunicare din țară, PRbeta, are loc în 16 și 17 mai la Timișoara. Evenimentul se adresează specialiștilor în comunicare, reprezentanților companiilor care doresc să învețe mai multe despre acest domeniu, agențiilor de Relații Publice și freelancerilor.
Copiii din Timișoara sunt invitați sâmbătă la un atelier de joacă în cadrul căruia vor experimenta meșteșuguri, se vor juca cu jucării din materiale reciclabile și vor asculta povești în format digital.
Casa Studenţilor organizează o săptămână de workshop-uri muzicale, destinate tuturor acelora care vor să-şi perfecţioneze abilităţile de muzcieni dar şi acelora care vor să afle „secretele“ din spatele unor instrumente.
Ştiri din Timiș
Într-o zi însorită și plină de energie, peste 450 de participanți, inclusiv numeroși copii, s-au adunat pentru a sărbători Holi – Festivalul Indian al Culorilor, la un eveniment organizat de Ambasada Indiei în România și Republica Moldova, în colaborare cu liderul comunității locale, Senior Lecturer Dr. Nilima Rajpal Kundnani.
Eveniment
O explozie urmată de incendiu a provocat, astăzi, arsuri la față și mâini unui adolescent din Becicherecu Mic. Incidentul a avut loc la parterul unei locuințe cu trei niveluri, iar pompierii au intervenit să stingă incendiul.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sezonul cald readuce în prim-plan bucuria meselor în aer liber, iar grătarul devine piesa centrală în jurul căreia se adună familia și prietenii.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara organizează pe 6 aprilie o nouă licitație pentru închirierea a 11 spații comerciale din mai multe cartiere. Contractele vor fi pe cinci ani, iar prețurile de pornire variază între 5,3 și 16,35 euro/mp.
Eveniment
Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat primele măsuri după accidentul în care o femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni de un autobuz E2. Șoferul a fost retras de pe traseu, iar o anchetă internă este în desfășurare.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările de regenerare urbană din zona Pieței Traian încep în aceste zile, după emiterea ordinului de începere și stabilirea calendarului intervențiilor. Șantierul va fi deschis pe mai multe fronturi, cu lucrări etapizate și restricții de circulație.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș (CJT) demarează proiectul primului adăpost, construit de instituție, pentru animale, destinat atât câinilor, cât și animalelor de talie mare, care va respecta toate normele europene în domeniu. Adăpostul va fi construit în satul Grabaț din comuna Lenauheim și va include spații de găzduire, cabinete veterinare și alte facilități necesare îngrijirii corespunzătoare a animalelor.