Pregătirile pentru ediția din acest an a Festivalului AccesArt sunt în toi, iar timișorenii sunt invitați la trei zile de distracție cu și despre arta de toate felurile. Evenimentul stă sub semnul „asimetriilor”, aceasta fiind tema aleasă de organizatori pentru 2015. Mai mult, anul acesta la eveniment vor „descinde artistic” și mascații.
Universitatea de Vest din Timişoara le oferă o şansă liceenilor interesați să descopere ce înseamnă învăţământul superior, dar şi să îşi aleagă specialitatea care li se potriveşte cel mai bine.
Timp de două zile, la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, are loc o nouă ediţie a Business Days. Sunt prezenţi peste 100 de speakeri care vor încerca să stabilească, împreună cu reprezentanţii mediului de afaceri local, care sunt cele mai bune modalităţi de a trece la un nou model de business, unul post-criză.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 31 ianuarie, puteți participa la un tur ghidat, să mergeți la un film, la teatru sau să petreceți în oraș.
Mapamond
Actrița canadiană Catherine O’Hara, cunoscută pentru rolurile sale din „Home Alone”, „Schitt’s Creek” și „Best in Show”, a murit la vârsta de 71 de ani. Decesul a fost confirmat de managerul său pentru publicația Variety.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește în 1 februarie un eveniment artistic inedit, intitulat FUSION, descris de organizatori ca „spațiul unde materia își amintește că poate deveni lumină”. Evenimentul va avea loc la Centrul de Proiecte, cu acces liber pentru public.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Ajutor!”, un mix de horror și comedie neagră, regizat de Sam Raimi, care explorează cum tensiunile profesionale și conflictele personale pot escalada pe o insulă pustie.
Ştiri din Timiș
După 20 de ani de stagnare, lucrările de restaurare la Castelul Huniade din Timișoara avansează și se lucrează într-un ritm bun, susține președintele Consiliului Județean Timiș (CJT), Alfred Simonis. Acesta a vizitat șantierul și are speranțe că aripa de nord-vest ar putea fi gata în acest an, urmând ca o parte din monument să fie deschis publicului anul viitor.
1
Ştiri din Timiș
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș a derulat, între 23 și 29 ianuarie, o serie de controale la operatorii economici care prestează servicii de vidanjare pe raza județului.
Ştiri din Timiș
Tradiția degustării cârnaților bănățeni continuă și anul acesta, odată cu organizarea unei noi ediții a evenimentului „Degustarea cârnaților bănățeni” – „Worschkoschtprob”, una dintre cele mai longevive și îndrăgite manifestări ale comunității germane din Banat.