Plimbatul cu nepoţii, excursiile cu prietenii sau grădinăritul pot fi bucurii zilnice pentru vârstnicii sănătoşi. Însă multe dintre persoanele în vârstă suferă de afecţiuni care le limitează mişcările. Pentru că aceste afecţiuni pot fi tratate cu succes, Policlinica Si-Di Grup Timişoara oferă - promovând Anul European al Îmbătrânirii Active - consultaţii gratuite pentru bătrâni.
Binele, ca lumina ochilor: nu are preț! Convins de asta, părintele Zaharia Pereș îi ajută pe enoriașii vârstnici sau nevoiași din cartierul timișorean Plopi oferindu-le, gratuit, ochelari de vedere, dacă au nevoie. Acţiunea umanitară se realizează cu sprijinul Clubului Lions din Timişoara.
O sală de sport, un cabinet stomatologic, spaţii pentru jocuri de societate sau seri dansante. Toate acestea vor sta la dispoziţia vârstnicilor timişoreni în Clubul Pensionarilor situat pe bulevardul Dragalina nr. 38-42. Deschiderea este anunţată pentru 25 martie.
Anul European al „îmbătrânirii active” a început şi la Timişoara. Fundaţia Student Plus pune la dispoziţia vârstnicilor mai multe programe cu scopul de a-i scoate din izolare dar şi de a promova solidaritatea între generaţii.
Zăpada şi stratul de gheaţă format pe alocuri sub ea pot fi un pericol, mai ales pentru vârstnicii care se aventurează afară din casă în aceste zile. Fracturile cauzate de cădere pot fi grave la vârstnici şi necesită perioade lungi de stat în pat, cu mai multe riscuri de complicaţii, spun medicii de specialitate.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4