Desființarea Insititutului Revoluției Române a trecut de Senat cu 80 voturi „pentru” și 54 „împotrivă”. Senatorii PSD Timiș Eugen Dogariu și Sebastian Răducanu au votat contra. Mai multe organizații, printre care și Societatea Timișoara au trimis o scrisoare deschisă Parlamentului României, prin care cer desființarea institutului, acuzând membrii de impostrură și activitate partizană.
Eveniment
Intervenție a pompierilor, duminică, în jurul prânzului, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în apropierea Gării de Est din Timișoara. UPDATE. Au ars aproximativ 100 de cauciucuri. A fost anunțată Garda de Mediu
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La sfârșitul acestei săptămâni, în orașul Gătaia, a avut loc evenimentul de inaugurare a noului sediu al companiei Maxutil, parte a grupului Maxagro. Au fost prezenți fondatorii și actualii conducători ai companiei, partenerii companiei, dar și reprezentanți ai administrației locale.
Eveniment
Tânăra arădeancă în vârstă de 24 de ani, surprinsă de un cititor Tion la începutul acestei săptămâni în timp ce făcea plajă semi-dezbrăcată pe șalupa poliției locale, a fost prinsă de această dată după ce a intrat în cursul nopții într-un magazin din centrul Timișoarei, de unde a furat un tricou.
Utile
Parcarea publică de pe strada Ștrandului se închide timp de două zile.
Ştiri din Timiș
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează marți, 21 mai, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, ruga cartierului Pădurea Verde.
Azi în Timișoara
Duminică, 19 mai, puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, expoziții și la un târg de carte și vinil.
Ştiri din Timiș
Ministrul Transporturilor a anunțat sâmbătă că, dacă totul merge conform planului, contractul pentru studiul de fezabilitate al lotului 4 Caransebeș-Lugoj va fi semnat în iunie. Acesta a transmis și un avertisment pentru „băieții deștepți din imobiliare”.
5
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, s-a aflat sâmbătă la Lugoj, unde a spus că pe centură este evidentă „necesitatea amenajării unui sens giratoriu la intersecția cu drumurile spre Tapia și Măguri”. Licitația pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic urmează să fie lansată săptămâna viitoare.