Nu trece o zi fără ca poliţiştii din Timiş să nu prindă un nou hoţ de biciclete. De data aceasta este vorba de un bărbat de 39 de ani care a furat o bicicletă din faţa unui bar din localitatea Voiteg.
Noi probleme pentru şoferii timişeni. Pe drumul ce leagă Timişoara de Reşiţa, în zona Gătaia circulaţia a fost oprită din cauza viscolului care a format suluri de zăpadă pe carosabil.
Doi bărbați sunt cercetați penal pentru tentativă de furt calificat, după ce au fost prinși în flagrant în curtea unei ferme din localitatea Voiteg, județul Timiș, în timp ce se pregăteau să fure trei țevi de pexal. Polițiștii au fost chemați chiar de către proprietarul fermei.
România
USR solicită conducerii Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind responsabilitatea în energie, depus încă din 2022. Formațiunea susține că legea ar împiedica închiderea unor capacități energetice înainte de punerea în funcțiune a unor alternative.
Ştiri din Timiș
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării.
4
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%.
1
Capitală Culturală
Zeci de mii de oameni au participat la cea de-a treia zi a Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026, marcată de concertul în premieră al Marijei Šerifović și de spectacolul acrobatic Meraviglia. Programul se încheie astăzi cu ultimele evenimente culturale și oficiale dedicate sărbătorii orașului.
3