Record de viteză pe şoselele din România. Un şofer a fost surprins de radar circulând cu 248 de kilometri pe oră pe Autostrada Soarelui.
Poliţiştii din Serbia nu se joacă atunci când vine vorba de respectarea regulilor de circulaţie. Pentru că e perioada concediilor şi mulţi români, îndeosebi cei din vestul ţării, trec prin ţara vecină în drum spre mare, spre Muntenegru, Croaţia sau Grecia, oficialii MAE le reamintesc şoferilor că dacă depăşesc viteza legală la sârbi pot ajunge după gratii.
Inconştienţă la volan! Aparatele radar ale poliţiştilor au surprins sâmbătă un autoturism BMW care se deplasa cu nu mai puţin de 211 km/h între localităţile Lovrin şi Sânnicolau Mare din judeţul Timiş. Şoferul a motivat că se grăbea... să ajungă la o pomană, spun agenţii de la Poliţia Rutieră.
În al treilea semestru din 2009 România a mai urcat un loc faţă de începutul anului trecut în clasamentul celor mai bune conexiuni de internet. Galaţi ocupă locul 9 în topul oraşelor din Europa cu cea mai bună conexiune web.
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5