Potrivit statisticii realizate de site-ul de specialitate netindex.com, orașul de pe Bega se află pe prima treaptă a podiumului, cu o viteză de descărcare aproape dublă față de cea a principalilor competitori, Vilnius (Lituania) și Central District (Hong Kong).
Iubitorii automobilismului din Timişoara pot asista la finalul acestei luni la o cursă de viteză în coastă. În data de 29 iunie, între orele 08.00 şi 17.00, Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS), prin clubul Sportiv VSS din Timișoara organizează o competiție automobilistică de viteză în coastă. Acţiunea va avea loc la Slatina de Mureş, în judeţul Arad.
Din când în când aflăm de câte-o vedetă, om politic ori cu funcție mare surprins de Poliție, pe lângă șoferii de rând, conducând cu viteză peste limita legala. Joi a fost rândul secretarului general adjunct din Ministerul Muncii Dantes Nicolae Bratu, reperat de oamenii legii pe Autostrada Transilvania, între localităţile Gilău şi Câmpia Turzii din județul Cluj, cu 158 de kilometri la oră!
Peste 300 de șoferi vitezomani au fost amendați la sfârșitul săptămânii trecute de polițiștii din Timiș. Dintre aceștia 10 s-au ales cu dosar penal și peste 30 au rămas fără permisul de conducere. Polițiștii anunță că în săptămâna care tocmai a început vor acționa cu aparatele radar în sistem cascadă, în cadrul campaniei preventive „Speed”.
Pentru reducerea riscului producerii de accidente pe drumurile naţionale, judeţene şi în localităţi, poliţiştii rutieri acționează sâmbătă cu aparatele radar în sistem cascadă pe principalele drumuri din Timiș.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merga la spectacole și întâlniri tematice.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș are un nou prefect, după ce Guvernul a decis numirea lui Radu-Adrian Pau în această funcție, în cadrul unei serii de schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din țară.
Mapamond
Italia este cuprinsă de proteste de amploare. Sute de mii de persoane au participat vineri, 30 octombrie, la manifestațiile organizate la Roma de Uniunea Sindicatelor de Bază, nemulțumite de creșterea prețurilor, situația economică și politicile Guvernului.
1
Capitală Culturală
Sculptura trebuie să devină o prezență vie în spațiul public, iar oamenii să nu mai treacă nepăsători pe lângă operele de artă din oraș. Este mesajul transmis de Sorina Jecza, președinta Fundației Triade și soția regretatului sculptor Peter Jecza, cu prilejul evenimentelor dedicate Zilei Sculpturii, marcată în 30 octombrie. Aceasta vorbește despre interesul tot mai mare al timișorenilor pentru arta din spațiul public, dar și despre dificultățile financiare cu care se confruntă sculptorii care își doresc să își vadă lucrările realizate și expuse în oraș.
Ştiri din Timiș
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie 2026, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii, creativității și dialogului despre echilibrul dintre mediul digital și activitățile reale.
Ştiri din Timiș
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, anunță preluarea Arena AquaSport, baza sportivă amenajată pe locul fostului Ștrand al Tineretului. Din 9 noiembrie, până la finalul anului, accesul va fi gratuit pentru timișoreni, pe bază de rezervare
3
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș și Primăria Municipiului Lugoj, anunță începerea, din 2 noiembrie 2026, a punerii în funcțiune, etapizat, a celor 49 de insule ecologice din municipiu, parte a proiectului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru modernizarea infrastructurii de colectare a deșeurilor menajere, accesat de Primăria Lugoj.