Sentință dată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul șpăgilor la nivel înalt din IPJ Timiș. Fostul șef al instituției, comisarul șef Sorin Muntean, a fost condamnat cu executare alături de fostul șef al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Pavel Dumitru. Condamnări au primit și avocatul Marin Bîlc, liderul romilor din Lugoj Iulian Boț, dar și doi administratori de societăți comerciale.
După haosul provocat de viscol și zăpadă în zona de sud-est a României, CNADNR a decis să trimită utilajele de deszăpezire pe care le are în zona Banatului în regiunile afectate de vremea nefavorabilă. Deocamdată, în zona de vest a țării nu s-au înregistrat incidente serioase ca urmare a ninsorii, dar s-au răspândit 161 tone de material antiderapant atât pe centura Timișoarei și pe cele două autostrăzi din Timiș, cât și pe mai multe drumuri naționale din județ.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Ştiri din Timiș
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.