Ţărănistul Viorel Sasca a rămas fără bicicletă, care i-a fost furată, ziua în amiaza mare, din faţa sediului PNŢCD Timiş din Piaţa Libertăţii din Timişoara. Culmea, furtul s-a petrecut chiar în timpul unei conferinţe de presă pe care Sasca o susţinea la partid şi, ironia sorţii, chiar în timp ce vorbea despre promovarea mersului pe bicicletă şi pomenea că nu a mai avut de mult de-a face cu hoţii.
În Timiş există 22.000 de persoane cu handicap care primesc ajutor social de la primării, în luna mai, fondurile necesare pentru acoperirea pensiilor acestor persoane ridicându-se la 6,1 milioane de lei. Consilierul judeţean Viorel Sasca, preşedintele Comisiei economice a CJ Timiş a cerut, luni, să primească lunar o execuţie bugetară a primăriilor din judeţ pentru ca nu cumva acestea să intre în faliment.
Porecla pe care unii bloggeri i-au dat-o vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Adam Crăciunescu (PSD) se pare că a prins, însuşi prefectul de Timiş, Mircea Băcală, „botezându-l” pe acesta Crăciun Adamescu.
Ţărăniştii din Timiş sunt indignaţi de recentele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu privind faptul că românii sunt, într-un procent covârşitor de mare, fani... manele. „Eu nu sunt în categoria maneliştilor domnului Băsescu”, spune prim-vicepreşedintele PNŢCD Timiş, Viorel Sasca.
Judeţul Timiş va avea un buget de austeritate în 2010, deşi comparativ cu anul trecut, fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Timiş s-au diminuat doar cu un milion de lei, ajungând la 333,7 milioane de lei.
Eveniment
Cantități impresionante de cablu din cupru, folosite pentru modernizarea căii ferate Timișoara -Arad, au fost furate de pe un șantier din Timiș, iar trei bărbați au fost arestați preventiv în acest caz, prejudiciul fiind estimat la 1,5 milioane de euro.
Eveniment
Un elev de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un incident petrecut joi, în jurul orei 12:00, într-o școală din Jimbolia.
3
Ştiri din Timiș
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.
Ştiri din Timiș
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro.
2
Capitală Culturală
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.
Ştiri din Timiș
Adopția rămâne una dintre cele mai importante măsuri de protecție pentru copiii lipsiți de îngrijirea părinților biologici, oferindu-le șansa la o viață stabilă și la o dezvoltare armonioasă într-un mediu familial sigur. Însă, dincolo de cadrul legal, procesul implică o muncă complexă, în care rolul asistentului social este decisiv.
Ştiri din Timiș
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș a intervenit după contaminarea bălții din Parcul Pădurice și a impus măsuri imediate firmei responsabile: îndepărtarea vopselei, golirea și ecologizarea bazinului. Autoritățile spun că intervenția a fost finalizată, iar situația este acum sub control.
1