Filmul despre război "The Hurt Locker", regizat de Kathryn Bigelow, este marele câştigător al British Academy Film Awards (BAFTA) 2010, cu şase premii, inclusiv distincţia de Cea mai bună peliculă, în timp ce "Avatar" a câştigat doar două premii.
Comedia romantică "Pretty Woman", lansată în urmă cu 20 de ani, cu Julia Roberts şi Richard Gere în rolurile principale, ocupă primul loc în lista peliculelor favorite ale britanicilor de Valentine s Day, potrivit unui sondaj realizat de revista Radio Times.
Actorul american Tom Cruise se va întoarce pe marile ecrane în rolul lui Ethan Hunt, odată cu cea de-a patra peliculă din seria "Misiune imposibilă", care va fi lansată în mai 2011, au anunţat studiourile de film Paramount Pictures, potrivit BBC.
Călătorul care i-a rupt doi dinţi unui şofer RATT a fost identificat de poliţişti pe baza imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere din mijlocul de transport în comun şi urmează să fie audiat.
Ministerul Culturii, András István Demeter, a aprobat încetarea, prin acordul părților, a contractului de management al baritonului Cristian Rudic la Opera Națională Română din Timișoara, la solicitarea acestuia.
Primăria Timișoara a atras cinci ofertanți la licitația de peste 8 milioane de euro pentru noul sistem de e-ticketing al transportului public, după luni de clarificări și o contestație admisă. Echipamentele trebuie livrate până în mai 2026, termen impus prin PNRR.
Un cetățean bulgar a fost oprit, miercuri dimineață, la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, după ce polițiștii au descoperit că mașina pe care o conducea era neînmatriculată.
General-locotenentul rus Vladimir Alexeiev, adjunct al șefului GRU, a fost împușcat de mai multe ori de un atacator necunoscut într-o clădire rezidențială din Moscova. Acesta a fost transportat la spital, iar autoritățile ruse au deschis un dosar pentru tentativă de omor. Alexeiev este o figură importantă a serviciilor de informații militare ruse, implicată în războiul din Ucraina și sancționată de UE pentru presupuse operațiuni ale GRU.
Un cetățean grec a fost oprit miercuri după-amiază la Punctul de Trecere a Frontierei Foeni, pe sensul de ieșire din țară, după ce polițiștii au constatat că nu avea permis de conducere.
Primăvara începe la Timișoara sub semnul creativității și al designului românesc. Harababura Fair, unul dintre cele mai apreciate târguri dedicate designerilor și creatorilor locali, revine cu o nouă ediție în perioada 28 februarie – 1 martie. Evenimentul va avea loc la Pavilionul ISHO, pe bulevardul Take Ionescu nr. 50–52.
România va deschide Festivalul European de Film de la Viena 2026 cu filmul „Anul Nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureșanu. Proiecția va avea loc pe 19 februarie, la Stadtkino Wien, și va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul. Pelicula, premiată la Veneția, Gopo, Cairo și Luxembourg, face parte din selecția festivalului, care reunește producții recente din 18 țări europene.
Meta testează o aplicație dedicată pentru Vibes, o rețea socială de videoclipuri scurte generate exclusiv de inteligența artificială. Platforma, similară cu TikTok, va permite Meta să concureze cu Sora de la OpenAI și apare în contextul planurilor companiei de a introduce abonamente cu funcții AI premium.