La Timişoara s-a desfăşurat, joi, Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL la care au participat şi copreşedinţii PNL de la nivel naţional, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Organizaţia din Timiş a fost lăudată ca fiind una care a reuşit să facă fuziunea în noul PNL, cea dintre PDL şi vechiul PNL, fiind dată exemplu...
Dacă la Bucureşti, Craiova sau Târgu Jiu se poate, de ce nu s-ar putea şi la Timişoara. Centura n-a fost ”rezolvată”, institut oncologic nu avem, nici un nou spital regional, dar primarul Nicolae Robu îi scrie din nou premierului Victor Ponta, de această dată în speranţa că va obţine finanţare de la Guvern pentru construirea unui nou stadion, mare şi modern, la Timişoara. Robu vrea un stadion cu 30.000-40.000 de locuri pentru ACS Poli! O nevoie stringentă, în opinia edilului...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi dimineață, că i-a cerut directorului SRI să verifice exact ce informații primea premierul Victor Ponta în legătură cu o posibilă a întâlnire a unor persoane din anturajul său cu procesatori de lemn. Șeful statului a mai precizat că declarațiile primului ministru sunt foarte grave și că acesta va trebui să răspundă pentru ele, în cazul în care se dovedește că acestea nu sunt adevărate.
Premierul Victor Ponta este de părere că Uniunea Europeană trebuie să găsească politici de integrare a emigranților care fug din țări defavorizate în căutarea unei vieți mai bune, nu să îi respingă sau să îi lase să moară pe mare.
Avionul cu care premierul Victor Ponta și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-au întors de la Cluj sâmbătă, a ratat inițial aterizarea, din cauza condițiilor meteorologice.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
Ştiri din Timiș
Începând de sâmbătă, legătura feroviară dintre Timișoara și București se face, pe ambele sensuri, cu trenuri noi Alstom Coradia Stream. Una dintre cursele introduse recent a avut însă luni o defecțiune între Augustin și Racoș, iar trenul a fost anulat pe segmentul Augustin – Timișoara. Călătorii vor fi preluați de alte garnituri.
Eveniment
Descoperire macabră, luni după-amiază, pe canalul Bega, în Timișoara. Un bărbat de 45 de ani a fost găsit fără viață în apă, în apropierea unui ponton.
România
Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis luni că a luat notă de afirmațiile purtătorului de cuvânt al MAE iranian, context în care subliniază că România nu este parte a conflictului din Orientul Mijlociu, prioritatea autorităților de la București fiind efortul diplomatic pentru dezescaladare, scrie Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Bookfest Timișoara 2026 se va desfășura între 19 și 22 martie, la Centrul Regional de Afaceri CRAFT. Salonul va fi deschis pentru public, în fiecare zi, între orele 10:00 și 20:00 și va avea în program sute de evenimente, lansări de carte, sesiuni de autografe, filme, expoziții. Tion vă oferă vouchere de care vă puteți bucura la salon.
Capitală Culturală
Publicul este invitat joi, 19 martie, de la ora 17.00, la evenimentul de închidere al expoziției „WOLF – De la decorativ la funcționalitate”, găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara în Galeria L a Palatului Baroc din Timișoara.
Capitală Culturală
Opera Națională Română din Timișoara marchează în 2026 împlinirea a 80 de ani de la înființare printr-un spectacol din repertoriul liric universal.
1