Cele două camere ale Parlamentului s-au reunit, marţi, în plenul în cadrul căruia Guvernul îşi asumă răspunderea pe noul program politic conceput după ieşirea liberalilor de la guvernare.
Luni, senatorii se reunesc în plen pentru a alege un nou preşedinte al Senatului României. Surse din PSD spun că fostul membru PNL, Călin Popescu Tăriceanu, ar fi propunerea pentru acest post. Funcţia a rămas vacantă după ce, marţi, Crin Antonescu şi-a dat demisia.
Guvernul Ponta III este constituţional. Aceasta este decizia magistraţilor Curţii Constituţionale a României (CCR), luată sâmbătă. Astfel, contestaţia PDL a fost respinsă.
Aşa cum a cerut preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta va prezenta în faţa Parlamentului un nou program de guvernare. Sunt şi lucruri noi, dar în mare parte priorităţile sunt cele anunţate în 2012. Cu toate că cele două palate, Victoria şi Cotroceni, par să se înţeleagă, Ponta spune că între Executiv şi şeful statului „nu e deloc pace”.
Noii miniștri ai Guvernului Ponta au depus, miercuri seara, jurămintele de învestitură în funcții, în prezența președintelui Traian Băsescu, a premierului Victor Ponta, a preşedintelui Camerei şi a vicepreşedintelui Senatului Cristian Dumitrescu.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Dezbateri cu specialiști, montarea unui apartament la scară naturală construit din 1.500 de cărți și o campanie de donație de carte vor avea loc la Iulius Mall Timișoara între 31 octombrie și 13 noiembrie 2026 cu sprijinul XCity The Idol.