Premierul Victor Ponta a declarat că până în 19 decembrie va prezenta în Parlament proiectul de buget pentru anul 2014 și noua structură a Guvernului. Asta după ce parlamentarii PSD au votat ca formațiunea să rămână în continuare la guvernare.
Deputatul Sebastian Ghiţă a anunţat, vineri, că demisionează din Partidul Social Democrat, spunând că a avut anterior acestui anunț o discuţie cu liderul PSD, Victor Ponta. De asemenea, Ghiță a anunţat că nu va mai reveni în acest partid, „cât timp chestiunile legate de comunism, corupţie şi schimbarea legii partidelor politice nu sunt rezolvate”.
Potrivit unor surse social-democrate, citate de Mediafax, Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, joi, excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Dan Şova și Marian Vanghelie. Aceleași surse spun că au existat în CExN două propuneri, una de suspendare şi una de excludere, fiind votată cea de excludere.
Potrivit unor surse politice, citate de Mediafax, ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, ministrul Educației, Remus Pricopie, și ministrul Economiei, Constantin Niță, se află pe lista miniștrilor care ar putea să fie remaniați de Victor Ponta. Mai mult, din viitorul Cabinet nu vor mai face parte nici majoritatea miniștrilor delegați.
Deși săptămâna trecută Victor Ponta l-a propus pe ambasadorul României pe lângă UE, Mihnea Motoc, pentru funcția de ministru de Externe, se pare că premierul s-a răzgândit, iar luni l-a propus pe secretarul de stat în minister, Bogdan Aurescu, pentru această funcție.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merga la spectacole și întâlniri tematice.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș are un nou prefect, după ce Guvernul a decis numirea lui Radu-Adrian Pau în această funcție, în cadrul unei serii de schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din țară.
Mapamond
Italia este cuprinsă de proteste de amploare. Sute de mii de persoane au participat vineri, 30 octombrie, la manifestațiile organizate la Roma de Uniunea Sindicatelor de Bază, nemulțumite de creșterea prețurilor, situația economică și politicile Guvernului.
1
Capitală Culturală
Sculptura trebuie să devină o prezență vie în spațiul public, iar oamenii să nu mai treacă nepăsători pe lângă operele de artă din oraș. Este mesajul transmis de Sorina Jecza, președinta Fundației Triade și soția regretatului sculptor Peter Jecza, cu prilejul evenimentelor dedicate Zilei Sculpturii, marcată în 30 octombrie. Aceasta vorbește despre interesul tot mai mare al timișorenilor pentru arta din spațiul public, dar și despre dificultățile financiare cu care se confruntă sculptorii care își doresc să își vadă lucrările realizate și expuse în oraș.
Ştiri din Timiș
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie 2026, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii, creativității și dialogului despre echilibrul dintre mediul digital și activitățile reale.
Ştiri din Timiș
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, anunță preluarea Arena AquaSport, baza sportivă amenajată pe locul fostului Ștrand al Tineretului. Din 9 noiembrie, până la finalul anului, accesul va fi gratuit pentru timișoreni, pe bază de rezervare
3
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș și Primăria Municipiului Lugoj, anunță începerea, din 2 noiembrie 2026, a punerii în funcțiune, etapizat, a celor 49 de insule ecologice din municipiu, parte a proiectului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru modernizarea infrastructurii de colectare a deșeurilor menajere, accesat de Primăria Lugoj.