Scene de groază, joi dimineața, la ieșire din Recaș. Două persoane și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau a intrat într-un autotren pe drumul național care leagă Timișoara de Lugoj. În urma impactului, victimele au fost proiectate prin parbriz, una dintre ele fiind decapitată. Circulația pe șoseaua Timișoara - Lugoj este complet blocată.
Accident de circulație între localitățile Bencecu de Jos și Pișchia, joi după-amiază. Șase persoane au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau s-a lovit violent de un pom de pe marginea drumului.
Un nou accident de circulație a avut loc joi seară, în Timișoara, din cauza neacordării de prioritate, de data aceasta între un BMW și un Volkswagen. A fost necesară intervenția pompierilor de la Descarcerare pentru a scoate două femei din autoturisme, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Grav accident de circulație, sâmbătă seara, pe pasajul de la Remetea Mare, în județul Timiș. Două mașini s-au ciocnit frontal chiar pe pasaj, iar în urma impactului cinci persoane au fost rănite, printre care doi copii și o femeie însărcinată, care a suferit răni grave și se află în comă de gradul II.
Conform ultimului bilanț al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), epidemia de Ebola s-a soldat cu 3.439 de morţi în Africa de Vest, din 7.478 de cazuri înregistrate în cinci ţări: Sierra Leone, Guineea, Liberia, Nigeria, Senegal.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.