Săptămâna viitoare, la Universitatea de Vest va fi pus în funcţiune primul supercomputer din România. Calculatorul, în valoare de un milion de euro, este de câteva sute de ori mai performant decât un PC normal şi va fi folosit de Institutul de Cercetări Avansate de Mediu.
Prima zi de prezentare a firmelor la standuri, în cadrul evenimentului JobShop 2011, a atras sute de studenţi dornici să-şi găsească un loc de muncă, încă de la primele ore ale dimineţii, marţi, la Facultatea de Electronică de la Universitatea Politehnica din Timişoara.
Cum afectează criza din statele arabe România? Ar trebui să se implice țara noastră sau nu în conflictele din nordul Africii? Toate acestea vor fi dezbătute la Timișoara, la Universitatea de Vest, marţi, împreună cu ambasadorul României în Maroc, Vasile Popovici.
Considerată a doua importantă zonă seismică a ţării după Vrancea, suprafaţă Banatului este întretăiată de un număr substanţial de mini-falii tectonice. Cea mai importantă dintre acestea urmează aliniamentul Partoş-Banloc-Voiteg-Liebling-Sacoşu Turcesc, până în apropiere de oraşul Buziaş.
Blocajul existent pe piaţa imobiliară şi înăsprirea condiţiilor de acordare a creditelor ipotecare de către bănci, inclusiv prin Programul Prima Casă, scad drastic interesul investitorilor pentru ridicarea de noi construcţii. Regiunea de vest stă cel mai prost din România. Datele oficiale arată o scădere semnificativă a numărului de locuinţe noi livrate beneficiarilor.