Cea mai mare parte a românilor consideraţi cu risc fiscal și găsiții cu averi nejustificate se încadrează în plaja 1 – 5 milioane de lei, anunță reprezentanții ANAF, în timp ce 18 persoane au reuşit să ţină ascunse de fisc averi cu valoarea de peste 20 de milioane de lei.
Opt persoane din judeţul Timiş au ajuns deja pe lista inspectorilor de la Fisc consideraţi cu risc fiscal ridicat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunţat o primă listă cu cei verificaţi, iar aceasta include 313 persoane, cele mai multe fiind în judeţul Ilfov - 34 de persoane, Bucureşti – 31 şi Suceava – 14 persoane.
Persoane fizice cu imagine de oameni bogaţi, manelişti, oameni din show-biz, afacerişti care au firme fără profit, dar cu statut social ridicat, toţi ar putea fi verificaţi de Finanţe. O structură specială constituită la nivel central va avea de verificat câteva mii de contribuabili, consideraţi „cu risc fiscal ridicat”. Conform criteriilor stabilite de specialiştii Finanţelor pe listă ar urma să intre şi mai multe persoane din Timiş.
Poliţiştii locali au luat la pas cartierele din zona de nord a Timişoarei, zilele acestea, au stat de vorbă cu locuitorii şi au aflat cele mai mari probleme cu care aceştia se confruntă. Acţiunea s-a soldat cu zeci de amenzi.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.