Clădirea de birouri din complexul imobiliar ridicat pe Bulevardul Take Ionescu din Timișoara a obținut una dintre cele mai importante certificări în ceea ce privește proiectele sustenabile din punct de vedere al mediului. Ansamblul a fost nominalizat la titlul de cea mai eficientă clădire de birouri din regiune.
După câțiva ani în care a condus destinul uneia dintre principalele organizații de susținere a folosirii bicicletelor ca și mijloc de deplasare alternativ, Romina Faur predă ștafeta la Verde pentru Biciclete. Organizația are un nou coordonator, Ana Munteanu, cunoscută pentru proiectul „Borcanul cu ulei”.
ADVERTORIAL. Platani, carpeni, stejari, pini, mesteceni, magnolii, arbuşti decorativi şi numeroase flori vor înfrumuseţa zona din proximitatea United Business Center 1 (UBC 1) din ansamblul Openville Timişoara. Primii copaci au fost deja plantaţi. După amenajarea peisagistică a zonei UBC 1, la Openville vor sosi copacii care vor fi plantaţi, anul viitor, în parcul de peste 55.000 mp.
Dialoguri Sănătoase
Varicele nu sunt doar o problemă estetică, ele fac parte dintr-o afecțiune mai amplă, numită boală venoasă cronică, care poate evolua în timp dacă nu este gestionată corect. Deși tratamentele medicale și chirurgicale au un rol important, exercițiile fizice reprezintă baza prevenției și a controlului pe termen lung.
Utile
Marți, 3 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții sau la un spectacol.
România
Consilierul economic al președintelui Nicușor Dan anunță că România va dispune de capacități avansate de detectare în Marea Neagră până în 2027 pentru a-și proteja proiectul offshore de gaze, precum și alte infrastructuri.
2
Capitală Culturală
Un concert coral pe muzică de Brahms, un concert de flaut și o simfonie românească sunt propunerile Filarmonicii Banatul pentru auditoriul său în prima parte a lunii februarie 2026. Cele două concerte ale acestei săptămâni se desfășoară ub titlurile Dragoste și destin, respectiv Flight & Form.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului aduce în prim-plan, în luna februarie, o piesă de o valoare istorică și simbolică deosebită: un pistol balcanic cu cremene de tip Peć, datat din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Obiectul, păstrat în colecțiile muzeului, este o expresie elocventă a întâlnirii dintre meșteșugul local și universul tehnic și simbolic al lumii militare otomane din Balcani.
Cinema
Caravana comediei „În pielea mea” debutează pe 3 februarie cu proiecții speciale la Arad și Timișoara, în prezența regizorului Paul Decu și a actorilor Ioana State, George Tănase, Azaleea Necula și Alexandra Răduță. Filmul, o comedie despre un schimb de roluri între patru cupluri pe durata unui weekend, va intra în cinematografe din 10 februarie.
Ştiri din Timiș
Tragedia care a zguduit recent comunitatea din Cenei, unde un băiat de 15 ani a fost ucis de trei colegi de școală, a stârnit îngrijorare profundă în rândul autorităților și al părinților din județul Timiș. În acest context tensionat, primarul comunei Săcălaz, Dumitru Boboi, a anunțat măsuri concrete pentru prevenirea violenței în rândul minorilor și pentru creșterea siguranței în comunitate.
1