Polițiștii locali au confiscat zeci de odorizante de mașină sub formă de brăduți de la vânzătorii ambulanți care stau la semafoare sau în intersecțiile din Timișoara și îi agasează pe șoferi. Oamenii legii spun că proveniența brăduților este dubioasă și le recomandă oamenilor să nu îi bage în seamă pe comercianți, care sunt considerați mai degrabă cerșetori.
De Ziua Morților, tradiția spune că oamenii își pomenesc morții, credincioșii se duc la biserică și la cimitir, curăță mormintele și le înfrumusețează cu flori și lumânări. An de an, la Timișoara, cimitirele sunt pline de flori și candele, iar la porțile acestora se postează zeci de precupeți. Primăria se pregătește deja de 1 noiembrie.
Poliţiştii locali din Timişoara au luat în vizor comercianţii de flori din Piaţa Bălcescu. Problema este că cei care vând flori acolo nu au autorizaţie pentru astfel de activităţi, iar cetăţenii reclamă faptul că fac mizerie în zonă. Autorităţile au aplicat până acum 15 sancţiuni pentru astfel de fapte în Bălcescu.
A început sezonul mărţişoarelor. Sâmbătă, bărbaţii vor fi cei care vor oferi doamnelor simbolul primăverii. Până atunci, însă, e mult de căutat printre mărţişoarele care au apărut acum peste tot în Timişoara...
Comercianţii din Badea Cârţan se vor muta în Piaţa Traian, de la începutul lunii august şi până în noiembrie. Mutarea este necesară, deoarece Piaţa Badea Cârţan va intra într-un proces de renovare, costurile lucrărilor ridicându-se la peste un milion de lei.
Mapamond
O persoană a murit şi mai multe au fost rănite grav în timpul unui incident armat petrecut în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă în oraşul Sevran din Seine-Saint-Denis, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
În așteptarea Sfintelor Paști, pregătirile din Sâmbăta Mare intră pe ultima sută de metri. În această zi, fiecare detaliu este pus la punct pentru sărbătoarea ce urmează.
Sănătate
Pentru cei care au ținut Postul Paștelui, cel mai greu post al anului bisericesc, revenirea la dieta obișnuită poate crea un șoc pentru organism. În mod tradițional, în Duminica Învierii Domnului, pe masa românului se găsesc cele mai gustoase, dar și consistente, preparate.
Capitală Culturală
Interpreți cunoscuți vor întreține atmosfera de Paște la Ruga Giroceană. Printre cei care vor urca pe scenă se numără Andreea Voica, Puiu Codreanu și Georgiana Lobonț.
Ştiri din Timiș
Noaptea de Înviere este un moment încărcat de emoție și foarte important pentru credincioși. Astfel, fiecare își dorește să petreacă aceste clipe într-un loc cât mai frumos.
1
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 4 mai, vă puteți bucura de atmosfera de Paști la târgul din centrul orașului.
Capitală Culturală
Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade va prezenta în Veneția, orașul celebrei Bienale de Artă, într-un spațiu vechi de peste 900 de ani, o expoziție apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă, ce aparține artistei Tincuța Marin.