Concertele şi petrecerile din cluburile timişorene încep ca de obicei de joi, când oferta include recitaluri Madame Hooligan şi Urma, muzică irlandeză şi chiar o bătaie cu ciocolată. Vineri seara cântă Vama şi Deceneu, iar amatorii de plăci sunt invitaţi la „DISCoverVINIL”, urmând ca sâmbătă seara să concerteze The Swan Bride şi Persona.
Lansarea compilaţiei anuale realizată exclusiv cu artişti timişoreni a strâns sâmbătă la pupitrul cafenelei Van Graph nu mai puţin de nouă DJ-ei timişoreni, care au animat atmosfera din incintă începând de la orele după – amiezii şi până în zorii zilei de duminică.
Comuna Satchinez, aflată la vreo 25 de kilometri distanță de Timișoara, spre nord-vest, are trei probleme urgente, spune primarul Florin Cheaua. Primăria, însă, lucrează pentru a le rezolva în următoarele luni. Comuna mai are anumite incertitudini și pe partea de cultură și de sport din cauza întârzierilor cu aprobarea bugetului de stat, neștiind ce alocări va avea în acest an. Mai multe puteți citi în interviul pe care primarul Florin Cheaua l-a acordat pentru Agendav & PubliTim.
Miercuri puteți merge la spectacole și filme în oraș.
Un moment emoționant a fost pus la cale de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Reprezentanții instituției au celebrat, marți, împlinirea unui secol de viață de către Francisc Deneș, un om a cărui biografie se împletește cu istoria ultimului veac.
Doi bărbați au ajuns marți la spital după un impact între o bicicletă și o motocicletă în Calea Șagului din Timișoara.
2
Lucrările la Podul Muncii (Iuliu Maniu) au fost reluate după pauza de Paște. Constructorul a început demontarea tablierului central, etapă importantă a șantierului, iar autoritățile promit monitorizare constantă pentru respectarea termenului de finalizare.
1
Polițiștii rutieri desfășoară, în perioada 13 – 19 aprilie, acțiunea „SPEED”, parte din calendarul ROADPOL, având ca scop verificarea respectării limitelor legale de viteză și prevenirea accidentelor rutiere. În acest context, miercuri, 15 aprilie, are loc și „Speed Marathon”, o acțiune de 24 de ore în care controalele vor fi intensificate pe toate drumurile, pentru creșterea siguranței în trafic.
1
În noaptea de 13 aprilie, polițiștii din Timișoara au prins în flagrant un bărbat de 35 de ani, bănuit că ar fi sustras bunuri dintr-o locuință de pe strada Dacilor. Acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.
Timișoara devine, între 17 și 19 aprilie, punct de întâlnire pentru iubitorii de design contemporan și cultură alternativă, odată cu o nouă ediție a Harababura Fair. Evenimentul va avea loc la Pavilionul ISHO, pe Bulevardul Take Ionescu, și va fi deschis publicului zilnic, între orele 11 și 20, cu intrare liberă.