Autorităţile vamale din Serbia şi din România au semnat, joi, la Timișoara, un acord prin intermediul căruia au stabilit coordonatele viitoare ale colaborării în vederea combaterii fraudelor vamale. Acordul va însemna atât schimbul de experienţă, realizarea de acţiuni comune, dar mai ales schimbul de informaţii.
Zi norocoasă pentru cei 66 de inculpați din lotul Moravița 1. Ei și-au aflat, vineri, pedepsele în procesul deschis pentru contrabanda din vama Moravița. Spre deosebire de ceilalți colegi ai lor, care au primit pedepse mai mici, însă cu executare, cei care și-au aflat sentința vineri au primit pedepse mai mari, dar cu suspendare.
Zi teribilă pentru vameșii, polițiștii de frontieră și traficanții de țigări cercetați în dosarul Moravița 2. Aceștia și-au aflat, miercuri, sentințele în dosarul imens instrumentat de DNA în cazul traficului cu țigări din vămi. Alături de ei, tot miercuri, și-au primit pedepsele și angajații Vămii Naidăș din județul Caraș-Severin.
Politistii, vamesii sau angajatii Garzii Financiare nu vor mai fi recompensati cu o cota parte din amenzi! Asta dupa ce Guvernul a decis eliminarea completa a stimulentelor in sectorul bugetar. Masura insa atinge toti bugetarii, incepand din 2012.
Nici nu a început bine că s-a şi amânat . Este vorba despre procesul în care sunt cercetaţi 69 de poliţişti de frontieră de la Moravita, dar şi contrabandişti, pentru dare, luare de mită şi trafic cu ţigări. Magistraţii de la Curtea de Apel Timişoara au decis, miercuri, să amâne procesul pentru data de 28 septembrie.
Ştiri din Timiș
Alarmă în Timiș: copiii, tot mai expuși pericolelor online. Un proiect local ajunge la sute de elevi
Aproape toți copiii folosesc internetul de pe telefon, iar riscurile cresc alarmant. Un studiu realizat de Salvați Copiii România arată că 96% dintre minori accesează online-ul de pe smartphone, iar unul din doi a fost victima unor forme de hărțuire în mediul digital.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara supune dezbaterii publice, luni, 27 aprilie, pachetul de hotărâri care vizează reducerea masivă a personalului din aparatul propriu și instituțiile subordonate. Peste 100 de posturi ocupate ar urma să fie desființate în contextul noilor măsuri de austeritate.
3
Ştiri din Timiș
Banca Națională a României organizează, la Timișoara, o nouă ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, odată cu aniversarea a 146 de ani de la înființare.
Ştiri din Timiș
Proiectul educațional „Un Stradivarius în școli”, derulat de Fundația Culturală Gaudium Animae, revine în prim-plan cu o ediție specială dedicată copiilor cu deficiențe de vedere și celor din comunități cu acces limitat la cultură.
România
Ilie Bolojan anunță după o ședință a Biroului Politic Național extins al PNL că s-a votat o rezoluție pentru continuarea guvernării sub mandatul lui Ilie Bolojan. Prim-ministrul a subliniat că PNL nu va mai intra în coaliție de guvernare cu PSD, după ce formațiunea i-a retras sprijinul politic.
19
România
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat calendarul înscrierilor pentru creșe, grădinițe și servicii de educație timpurie complementară pentru anul 2026. Potrivit acestuia, părinții vor putea depune cererile de înscriere în perioada 25-29 mai.
România
Raed Arafat este oficial anchetat de către Parchetul Militar într-un dosar de contrabandă, privind transferul unui elicopter din Marea Britanie pentru SMURD, dar și pentru angajări fictive a unor medici ai DSU.
3