În ediţia precedentă a Cupei României, ACS Poli părăsea extrem de devreme competiţia după ce era învinsă de o echipă teoretic mult inferioară, Şoimii Pâncota. Era primul meci oficial din cariera clubului, iar abordarea partidei cu multe rezerve şi-a spus cuvântul. Acum, la Oradea, antrenorul Velcea pleacă la drum în această competiţie fără jumătate din titularii de drept. Poate va fi mai bine!
O şedinţă, nu fulger, dar cu fulgere, este una dintre tacticile prin care Vali Velcea încearcă să facă ceva şi să trezească jucătorii lui ACS Poli din situaţia neplăcută în care a ajuns echipa. "Am decis să schimb placa, nu mai merge cu cea veche", spune tehncianul care rămâne încrezător 100% în potenţialul unei formaţii care a promovat, a jucat cu succes în prima ligă şi a avut victorii, mai spune Velcea.
ACS Poli ia bătaie, dar echipa creşte, singura problemă e teama, aşa a văzut antrenorul Velcea, căutând explicaţii pentru înfrângerea de luni seara, la Vaslui. Până una-alta echipa nu prea a jucat nimic, cert este că trebuie schimbat ceva pentru ca jucătorii să-şi revină. Poate o victorie cu Viitorul lui Hagi ar putea ajuta...
ACS Poli-ul lui Valentin Velcea a fost învins pentru al doilea meci consecutiv. Din fericire, a fost doar un amical. Echipa timişoreană a fost învinsă de ex-polistul Alexandru Pelici, cel care antrenează noua echipă reşiţeană CSM Metalul, transplantată în inima Banatului Montan de la Vâlcea, pe locul celor de la Damila.
ACS Poli joacă vineri seara, de la ora 19:00, pe „Dan Păltinuşanu”, derbiul etapei. Se vor afla în teren echipa gazdă, ocupanta locului I, cu cea de pe locul II, FC Botoşani. Antrenorul Valentin Velcea îşi doreşte o nouă victorie, dar şi un public în număr cât mai mare pe stadion.
Horoscop
Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul verii, energia cosmică se schimbă. În data de 22 iulie, Soarele părăsește zodia Racului pentru a intra în propriul său domiciliu, zodia Leu. Acest tranzit deschide un nou capitol energetic, marcat de vitalitate, iubire, creativitate și o poftă intensă de viață.
Femei în funcții-cheie
Liliana Oneț este una dintre cele mai experimentate femei din administrația publică timișeană. Aceasta a ocupat de două ori funcția de subprefect al județului Timiș și a condus Instituția Prefectului, inclusiv într-una dintre cele mai dificile perioade: pandemia de Covid-19. Astăzi, spune că experiența i-a confirmat un lucru: femeile sunt adesea nevoite să demonstreze mai mult decât bărbații pentru a câștiga aceeași încredere, însă competența și rezultatele sunt cele care rămân, dincolo de orice prejudecată.
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia, după ce autoritățile elene au avertizat asupra unui risc ridicat de incendii de vegetație pentru miercuri, 22 iulie.
Ştiri din Timiș
România a obținut patru medalii la cea de-a 58-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie (IChO 2026), desfășurată în perioada 10–19 iulie, la Tașkent, în Uzbekistan.
Sănătate
Curtea de Apel București a decis marți, 21 iulie, suspendarea procedurii privind proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, publicat de Ministerul Muncii în 17 iulie 2026. Hotărârea a fost pronunțată în urma unei cereri formulate de Federația SANITAS și este valabilă până la soluționarea definitivă a dosarului.
4