Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, ii atentioneaza din nou pe fermieri sa nu-si vanda acum pamanturile, in ciuda presiunilor de pe piata funciara: "Terenurile nu se vand oricui, oricum si cu oricat, pentru ca ele sunt valoroase!"
Pe Aeroportul Traian Vuia din Timişoara a aterizat vineri, în jurul orei 13, un avion care transporta 70 de văcuţe aduse din Irlanda. Văcuţele care provin din rasa Holstein Friza vor asigura lapte pentru copiii unui orfelinat din Oradea şi pentru alte zeci de familii nevoiaşe din judeţul Cluj.
Probleme legate de preţurile produselor agricole din actuala recoltă. Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, şi cunoscutul producător agricol timişean Viorel Matei, şeful Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli, se contrează pe problema producţiei excelente a pământului din acest an şi din cauza preţurilor practicate de achizitori, mai ales pentru cereale şi plante tehnice.
Câţiva zeci de producători din domeniul agricol şi apicol s-au întâlnit în acest sfârşit de săptămână la Timişoara pentru a prezenta tot ce au mai bun din recolta din acest an. Timp de trei zile, în parcarea centrului comercial Real de pe Calea Lugojului are loc târgul ,,Expo Bogăţiile toamnei 2011 în Banatul Istoric”, eveniment pus la punct de gazdele de la Real şi de Direcţia Agricolă Timiş. Participanţii la eveniment au avut sâmbătă dimineaţa surpriza să-l întâlnească acolo pe Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii.
Valeriu Tabara, bilant la un an de mandat! Printre realizarile anuntate de ministrul agriculturii se numara initierea a 67 de acte normative, productiile record la cereale si masurile de sprijinire a fermierilor. “Domnule ministru, mai pragmatic, mai putine povesti si mai multa munca”, i-ar fi spus insa, zilele trecute, premierul Emil Boc lui Valeriu Tabara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 1

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 1

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.